Cheltuielile cu daunele pe segmentul auto vor creste cu 7-10% din cauza majorarii TVA, dupa ce service-urile isi vor ajusta preturile, iar o eventuala scumpire a politelor ar reduce vanzarile de asigurari facultative, cum ar fi cele Casco, sustin asiguratorii.
"Grosul cheltuielilor intr-o firma de asigurare sunt cele cu daunele. Service-urile vor adauga 5% la factura, dar va fi 5% numai o luna sau doua. Estimez un minim intre 7 si 10%, in conditiile in care acestea vor avea la randul lor cheltuieli majorate, cum ar fi cele cu energia electrica", a declarat directorul general adjunct al Groupama Asigurari, Stefan Dicu.

Facturile de la service-uri contin TVA pe care asiguratorii o platesc, dar nu o recupereaza deoarece tarifele lor nu contin aceasta taxa.

"In conditiile in care asiguratorii nu isi pot deduce TVA-ul, aceasta crestere a costurilor nu va putea fi recuperata, deoarece tarifele produselor de asigurare nu contin aceasta taxa", a explicat vicepresedintele Signal Iduna, Tiberiu Maier (foto), citat de NewsIn.

El a adaugat ca aceasta masura va afecta profiturile asiguratorilor, pe fondul cresterii costurilor operationale (chirii, contracte cu furnizori platitori de TVA), dar si vanzarile, deoarece se va reduce puterea de cumparare a clientilor.

Reprezentantul Groupama, Stefan Dicu, considera ca primele societati din top 10 vor fi nevoite sa-si ajusteze bugetul pentru acest an in urma majorarii TVA, in conditiile in care au un volum consistent de prime, dar si de daune. "Rezervele de dauna vor trebui ajustate, pentru ca am creat o rezerva de dauna in urma cu o luna si acum trebuie sa o rectific cu cel putin 5%. Fiecare societate isi va face acum un calcul. Aceste chetuieli se vor reflecta direct in pierderi. Si asa suntem la limita", a adaugat Dicu.

"Piata de asigurari va fi puternic afectata de aceste masuri de austeritate. Societatile de asigurari sunt printre cele mai lovite. Toate masurile le afecteaza direct, inclusiv impozitarea tichetelor de masa", a declarat Dumitru Ceraceanu, specialist al pietei de asigurari.

Scumpirea politelor ar reduce vanzarile

Unii asigurari sustin ca majorarea tarifelor ar reduce vanzarile, afectate deja de scaderea puterii de cumparare.

Reprezentantul Groupama sustine ca asigurarea facultativa este primul lucru la care se renunta dupa o eventuala crestere a tarifelor, in conditiile in care scade si puterea de cumparare a romanilor.
Uniqa Asigurari a anuntat deja ca nu va majora tarifele RCA in aceasta perioada. Pe de alta parte, reprezentantii Platinum Asigurari, companie cu portofoliu orientat in mare parte catre asigurari non-auto, considera ca ar fi nevoie de unele ajustari in ce priveste tarifele.

"Probabil ca asigurarile auto, tinand deja cont de nivelul daunalitatii pe aceasta clasa, vor fi primele care vor trebui ajutate de asiguratori, urmate si de alte tipuri de asigurari unde la plata daunelor intervin cheltuieli cu un TVA de 24%", considera reprezentantii Platinum Asigurari.

In schimb, companiile de asigurari de viata vor suferi mai putin in urma majorarii TVA, deoarece despagubirile platite de acestea nu contin aceasta taxa.

"Nu suntem afectati direct de majorarea TVA, doar indirect prin cresterea costurilor operationale pe care le avem (facturi de chirie, telefon etc), a declarat pentru NewsIn directorul general al Alico Asigurari, Theodor Alexandrescu, care a adaugat ca nu va majora primele pentru politele de asigurare de viata in urma cresterii TVA.

Companiile de pe piata romaneasca de asigurari au platit anul trecut daune totale de 5,86 miliarde lei, in crestere cu 26,4% fata de 2008. Pe segmentul de asigurari generale, despagubirile au crescut cu 25%, pana la 5,18 miliarde de lei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri