21 Iulie 2010

Fitch confirma perspectiva negativa a ratingului Banca Romaneasca



Agentia de evaluare financiara Fitch a renuntat la supravegherea cu implicatii negative a calificativului pentru imprumuturi pe termen lung al Banca Romaneasca si a confirmat ratingul la "BB+", dupa o decizie similara in cazul bancii mama, National Bank of Greece (NBG).

Calificativul "BB+" are perspectiva negativa, se arata intr-un comunicat al Fitch. Perspectiva subsidiarei din Romania reflecta asteptarile penttru grupul NBG, potrivit Mediafax.

Ratingul pentru credite pe perioada scurta a fost confirmat la "B", cel de suport la "3", iar calificativul individual "D" nu a fost afectat de decizia publicata marti.

Totodata, Fitch a confirmat si ratingurile subsidiarelor United Bulgarian Bank, Finansbank si South African Bank of Athens ale NBG, respectiv Eurobank EFG Bulgaria a grupului elen EFG.

"Actiunea reflecta opinia Fitch privind probabilitatea ridicata ca NBG si EFG sa ofere sprijin subsidiarelor din strainatate, avand in vedere importanta strategica a acestora si contributia la afacerile si veniturile grupului", se arata in comunicatul NBG.

Ratingul de sprijin reprezinta evaluarea de catre Fitch a capacitatii unui potential sustinator de a ajuta banca.

Fitch a majorat, vineri, calificativul ATEbank si a confirmat ratingurile NBG, EFG Eurobank, Alpha Bank si Piraeus Bank, toate prezente in Romania, ca urmare a programelor de sprijin pentru banci derulate de Grecia cu fonduri primite de la UE si FMI.

In Romania, NBG controleaza Banca Romaneasca, iar EFG este prezenta prin Bancpost. Decizia anuntata marti de Fitch nu vizeaza calificativele Bancpost.

NBG a preluat pachetul majoritar la Banca Romaneasca in 2003. Institutia financiara mai controleaza, indirect, firma de asigurari Garanta, operand totodata companiile NBG Leasing IFN si Eteba. Pe langa Grecia, grupul desfasoara operatiuni si in Bulgaria, Serbia, Cipru, Egipt si Turcia.



Citeste si