Bancile mama ale celor mai mari 9 banci straine din Romania si-au reafirmat, joi, la Bruxelles, sprijinul pentru filialele lor, dar consolidarea pozitiei externe a Romaniei le permite sa isi restranga angajamentele de expunere la 95% din nivelul de la sfarsitul lunii martie 2009, anunta FMI si CE.
"Aceste angajamente, impreuna cu pachetul multilateral de asistenta financiara, ajuta Romania la consolidarea increderii investitorilor si la revenirea economiei pe calea unei cresteri durabile. Participantii au convenit ca intarirea pozitiei externe a Romaniei permite un grad de flexibilitate in ceea ce priveste angajamentele de expunere, la 95% din nivelul de la sfarsitul lunii martie din 2009" se arata intr-un comunicat comun al Fondului Monetar International (FMI) si Comisiei Europene (CE), potrivit NewsIn.

Reprezentantii CE si FMI s-au intalnit joi la Bruxelles cu bancile-mama ale celor mai mari noua institutii de credit cu capital strain care activeaza in Romania (Erste Group Bank, Grupul Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, Société Générale, Alpha Bank, Volksbank International si Piraeus Bank).

La reuniune au participat si reprezentanti ai Bancii Nationale din Romania (BNR), ai Ministerului roman al Finantelor, Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), ai Bancii Europene de Investitii (BEI), ai Grupului Bancii Mondiale, ai Bancii Centrale Europene (BCE) si ai autoritatilor din tara de origine.

Aceasta a fost cea de-a patra reuniune a Initiativei de Coordonare Bancara Europeana pentru Romania, dupa cele din 2009. "Participantii si-au exprimat satisfactia ca bancile-mama si-au onorat in mare parte angajamentele de mentinere a expunerii in Romania la nivel de grup si ca ofera suficient capital tampon ex-ante filialelor lor, in functie de nevoie", se mai arata in comunicat.

La sfarsitul lunii iunie 2010, expunerea bancilor-mama in Romania a fost mentinut in linii mari, comparativ cu data de referinta (sfarsitul lunii martie 2009). In plus, bancile-mama au oferit capital suplimentar pentru 2009 si 2010, iar rata adecvarii capitalului filialele lor a ramas peste 10% pe toata perioada programului.

"Pentru a sprijini eforturile sustinute ale autoritatilor nationale si pentru a asigura intoarcerea economiei pe calea unei cresteri durabile, bancile-mama si-au reafirmat angajamentul pe termen lung fata de tara. Odata cu stabilizarea economiei mondiale, participantii au convenit ca imbunatatirea pozitiei externe a Romaniei de la inceputul programului permite un grad de flexibilitate in angajamentele de expunere de 95%. In acelasi timp, mai multe banci si-au manifestat intentia de a-si creste expunerea pe Romania in urmatoarele luni, pe masura ce activitatea economica incepe sa isi revina. Participantii au reiterat importanta accelerarii absorbtiei fondurilor structurale de la UE, precum si o mai ampla implicare a sectorului privat in acest proces", se mai arata in comunicatul transmis joi seara de FMI si CE.

In timpul reuniunii de joi, participantii au fost de asemenea informati cu privire la progresele inregistrate in indeplinirea conditiilor de politica din cadrul programului multilateral de asistenta financiara. Comisia Europeana si FMI vor mai purta discutii cu autoritatile in timpul misiunii de revizuire a programului multilateral de asistenta financiara din 26 iulie - 4 august.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a discutat luni seara, cu usile inchise, cu reprezentantii mai multor banci din Romania, printre care si ai celor mai mari noua banci straine din Romania semnatare ale acordului de la Viena.

Intalnirea de la Bruxelles a precedat cu patru zile sosirea la Bucuresti a misiunii FMI, pentru a cincea revizie a acordului stand-by, necesara acordarii celei de-a sasea transe din acord, in valoare de aproximativ 900 milioane euro.

Acordul de la Viena, semnat in 2009 de principalele noua banci cu expunere semnificativa pe piata locala (Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank si Piraeus Bank), are la baza promisiunile bancherilor potrivit carora vor mentine expunerea totala pe Romania si vor injecta capital in subsidiarele locale, daca va fi necesar.

Cu toate acestea, guvernatorul Mugur Isarescu a facut in urma cu cateva zile declaratii referitoare la posibilitatea diminuarii expunerilor unor banci care, in lipsa activitatii, se vad cu banii blocati in piata romaneasca.

In urma acordului initial, sprijinul constant dat de bancile-mama s-a alaturat finantarii FMI si CE, pentru sustinerea economiilor in criza cu ajutorul unor lichiditati care sa asigure bancilor un indice de solvabilitate suficient de ridicat (de peste 10%), precum si surse suficiente pentru a re-lansa creditarea, in special in sectorul real al economiei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri