Activele nete ale fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) si facultative (Pilonul III) au atins 3,63 miliarde lei in primele sapte luni, in crestere cu 40,4% fata de nivelul din decembrie 2009, in timp ce numarul participantilor a urcat cu 11,1%, la 5,28 milioane, potrivit CSSPP.
Defalcat, Pilonul II totalizeaza active nete de 3,36 miliarde de lei, cu 40,8% mai mult fata de finele anului precedent, scrie Mediafax.
In privinta numarului de participanti, cele noua fonduri de pensii private obligatorii au atras 5,07 milioane de persoane.

In iulie, activele nete pe Pilonul II au avansat cu 0,3%.

"In conditiile unei cote de contributie de 2,5% din venitul brut realizat, incepand din martie, in luna precedenta au fost virate catre fondurile de pensii administrate privat 136 de milioane de lei, in scadere cu 1% fata de iunie (...). In total, in primele sapte luni ale anului au fost virate contributii in valoare de 903,5 milioane lei", se arata in buletinul lunar al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Structura portofoliilor fondurilor de pe Pilonul II a fost caracterizata de investitii preponderent in instrumente cu venit fix, in mod special titluri de stat (64,5%), pastrand tendinta inregistrata inca de la inceputul functionarii sistemului, se mai arata in document.

Pe Pilonul III, activele nete insumeaza 276,6 milioane de lei, in crestere cu 35,6% fata de situatia existenta in decembrie 2009.
Fata de iunie, avansul activelor nete a fost de 4,6%.

La fondurile de pensii facultative contribuie 207.208 participanti, comparativ cu 187.172 persoane in urma cu sapte luni.

In iulie, la Pilonul III s-au inscris 5.300 de persoane.

Potrivit datelor CSSPP, contributiile au fost platite de catre angajatori pentru 54,7% dintre participanti, 32,8% dintre participanti au platit, iar 12,6% dintre cotizanti au achitat contributiile impreuna cu angajatorii lor.

Ponderea cea mai mare in structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era detinuta de titlurile de stat (66,5%), in scadere fata de
decembrie 2009, dar in crestere fata de iulie 2009.

Primele contributii la Pilonul III au fost virate in mai 2007, iar pe Pilonul II un an mai tarziu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri