Bursa de Valori Bucuresti a fost ridicata saptamana trecuta de societatile din domeniul petrolier, de departe cele mai lichide, dar si cele mai volatile, pe o piata bursiera relativ calma ce a evoluat constant pozitiv. Actiunile SNP-Petrom (SNP) si Rompetrol Rafinare (RRC) au ridicat toti indicii bursieri, cel mai mult crescand BET cu 0,78%, urmat in ordine de BET-C cu 0,65% si, respectiv, indicele BET-FI, care s-a apreciat cu 0,43%.
Valoarea insumata a tranzactiilor derulate in intervalul 5-9 decembrie 2005 a fost de 260 milioane lei noi, ceea ce ridica BVB la o capitalizare de aproape 16 milioane euro (57,71 miliarde lei noi). Valoarea medie a tranzactiilor, in scadere la 51,9 milioane lei noi/sedinta, este pusa de brokeri pe seama opririi la tranzactionare a actiunilor RRC pentru o zi, in care s-a anuntat cea mai mare achizitie romaneasca din domeniul petrolier de pana acum, respectiv preluarea integrala a Grupului Dyneff de catre Grupul Rompetrol.

Actiunile de la BVB s-au apreciat saptamana trecuta pentru 29 dintre emitentii cotati, cea mai spectaculoasa evolutie pentru o sedinta fiind cea de vineri pentru compania Rompetrol Rafinare, ale carei actiuni au crescut cu peste 7% si a insumat peste jumatate din tranzactiile din acea zi. "Pentru intreaga saptamana, cei mai fericiti au fost actionarii societatii Chimopar Bucuresti (CPR), cotatia acestui emitent urcand cu 22,22% in total, urmata de cea pentru Rafinaria Astra Romana Ploiesti (ASP) - cu un plus de 17,65% si cea a titlurilor Compa Sibiu care au castigat 15,51% in ultimele cinci sedinte", ne-a declarat Mihai Piscan.

Cele cinci SIF-uri au avut mai putine tranzactii saptamana trecuta, cu o pondere de 46,17% din valoarea totala inregistrata la BVB. "Cel mai cautat emitent a fost SIF 5 Oltenia, cu pondere de 13,53%, evolutiile SIF-urilor fiind destul de volatile, nervozitatea in zona acestor preturi fiind destul de mare, multi preferand sa isi marcheze profiturile la piata acum", spune Mihai Piscan. Piata va recepta astazi noi informatii legate de privatizarea Bancii Comerciale Romane, strategia fiind dezbatuta aseara, in sedinta speciala de Guvern, iar deciziile concrete se vor lua abia in Parlament, dupa aprobarea ordonantei ce va ratifica contractul de vanzare-cumparare a pachetului majoritar de actiuni al bancii.

In primele zile, actiunile SNP-Petrom au reusit sa treaca peste nivelul de 0,5 lei noi, pe fondul anuntului de consolidare a activitatilor comerciale din domeniul gazelor naturale, crescand cu 1,45% in total prin tranzactii de peste 32 milioane lei noi, care au plasat acest titlu pe locul al treilea in topul lichiditatii la BVB. In acelasi interval, actiunile Rompetrol Rafinare - RRC au ocupat locul doi in topul lichiditatii, cu o crestere totala de 5,36%, dupa un pret maxim de 0,124 lei noi, valoarea de inchidere atingand 0,117 lei noi.

Lichiditatea a fost mult mai buna in Bursa si pe segmentul tranzactiilor cu obligatiuni, unde se deruleaza in paralel sase emisiuni pentru BRD, Finansbank, Hexol Lubricants, Raiffeisen Bank si municipalitatile Timisoara si Arad. "S-au facut tranzactii cu obligatiuni emise de mai multi emitenti, respectiv cele trei banci private ce au emis astfel de instrumente financiare, precum si Municipalitatea Aiud, valoarea insumata fiind de aproape 580.000 lei noi", ne-a declarat Mihai Piscan.

In total, 80% din tranzactiile cu obligatiuni de saptamana trecuta au fost pentru emisiunile Raiffeisen Bank si ale Municipalitatii Aiud. Incepand de astazi, se lanseaza si emisiunea de obligatiuni International Leasing, pentru care exista perspective favorabile de listare la BVB din 2006. "Investitorii trebuie sa analizeze si rambursarea in transe anuale egale a principalului (dobanda - n.r.), atunci cand evalueaza performantele obligatiunilor", considera analistii bursieri. Randamentele emisiunilor derulate la BVB oscileaza in prezent intre 6,89% la obligatiuni corporative, 8,06% la obligatiuni municipale, comparativ cu rata dobanzii la depozitele bancare, de 5,33%. Practic, International Leasing intra pe piata azi cu o rata de dobanda initiala dubla fata de cea a unui depozit bancar, respectiv 10,75%, spun brokerii de la BVB.

"Ne asteapta o saptamana interesanta la Bursa, pe langa reluarea la tranzactionare a titlurilor Flamingo Bucuresti ce aduc actionarilor noutati (privind majorarea de capital social si preluarea companiei Flanco, din 2006, ce va fi supusa aprobarii la urmatoarea Adunare Generala a Actionarilor - n.r.), urmand a se tranzactiona si drepturile de preferinta a actiunilor Petrom", ne-a declarat Mihai Piscan, director general adjunct al SSIF Intercapital Invest. Brokerii sustin ca intrebarea retorica a clientilor de la Bursa ramane, in continuare: "Cand apare noul Cod Fiscal?"

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri