Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, a lansat ieri lucrarea ”Contributii teoretice si practice in domeniul politicilor monetare si bancare”, carte ce a fost dedicata aniversarii a 130 de ani de la infiintarea BNR.
“Dupa ce s-au scurs doua decenii tumultoase, din decembrie ’89 si pana astazi, Romania trecand mai intai peste o granita de sistem, apoi ingloband tranzitia de la dictatura la democratie, de la plan la piata, aderarea la NATO si la Uniunea Europeana, am datoria sa public o lucrare de sinteza in care sa contopesc fapte si probleme esentiale privind evolutia economiei romanesti in perioada postcomunista", scrie Mugur Isarescu in introducerea ultimei sale lucrari.

Desi cartea este semnata de catre Mugur Isarescu, guvernatorul BNR sustine ca aceasta este o lucrare colectiva la care au lucrat numerosi specialisti din banca centrala.

Guvernatorul BNR mai precizeaza ca scopul pentru care a pornit la drum cu aceasta lucrare a fost acela de a reda cititorilor, intr-o forma unitara, un tablou al evolutiei economiei si a sistemului bancar din Romania.

"Acum, cand lucrarea mea este gata si o supun examenului cititorilor am sentimentul ca am reusit sa sintetizez experienta acumulata in doua decenii de implicare directa in formularea si punerea in practica a politicilor economice in Romania, atat ca guvernator al BNR, cat si ca prim-ministru al Guvernului intr-un mandat de un an", mai precizeaza Isarescu in introducere.

Mugur Isarescu se afla la conducerea Bancii Nationale a Romaniei de peste 20 de ani, fiind cel mai longeviv guvernator din lume.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri