11 Noiembrie 2010

Allianz - Prime brute subscrise de 175 mil. euro pe asigurari generale



Primele brute subscrise de grupul german Allianz in Romania, pe segmentul asigurarilor generale, au scazut cu 17,8% in primele noua luni ale anului, la 175 milioane euro, iar profitul operational s-a redus la doua milioane euro.

Compania inregistra pe piata romaneasca prime brute de 213 milioane euro si un profit operational de trei milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Mediafax.

Pe asigurari de viata, primele au scazut de la 18 milioane euro la 16 milioane euro, iar profitul operational a stagnat, la doua milioane euro, se arata intr-un raport al Allianz.

In trimestrul al treilea, primele brute subscrise pe asigurari generale au coborat cu 12,5%, de la 64 milioane euro la 56 milioane euro, iar profitul operational s-a redus de la doua milioane euro la un milion de euro. Pe asigurari de viata, primele au coborat in perioada iulie-septembrie de la 6 milioane euro la 4 milioane euro, iar profitul a stagnat la un milion de euro.

Operatiunile din Romania au fost afectate de conditiile economice dificile, reiese din raport.

Grupul german este prezent in Romania prin compania de asigurari Allianz-Tiriac.

La nivel mondial, Allianz a inregistrat in primele noua luni venituri de 80,4 miliarde euro, in urcare cu 11,9% de la 71,9 miliarde euro in aceeasi perioada a anului trecut. Profitul net a crescut totodata cu 25%, de la 3,2 miliarde euro la 4 miliarde euro.



Citeste si