Moneda nationala s-a depreciat usor in a doua parte a sedintei, in contrast cu evolutia valutelor din regiune, pe fondul cererii comerciale de valuta care nu si-a gasit contrapartida consistenta la vanzare, potrivit dealerilor, iar cursul oscila in jur de 4,2950 lei/euro la inchidere, scrie Mediafax.
La ora 16:30, schimburile se realizau la 4,2935 - 4,2955 lei/euro pe piata interbancara, cu aproape un ban peste cotatiile de la finalul sedintei anterioare, de 4,2840 - 4,2855 lei/euro.

Primele operatiuni au fost realizate la 4,2880 - 4,2910 lei/euro, iar in prima ora cursul a urcat pana la 2,2980 lei/euro, dupa care paritatea a inceput sa scada, iar in jurul orei 10:15 euro era tranzactionat la 4,2925 - 4,2935 lei.

"Aprecierea leului si a valutelor din regiune a fost determinata de intarirea euro in raport cu dolarul. Euro a inceput sa se aprecieze fata de dolar atat ca urmare a stirilor privind PIB-ul din Germania, care au fost peste asteptari, dar si a unor zvonuri privind intentia Irlandei de a apela la un fond de «baill-out»", a afirmat un dealer.

Astfel, la putin timp dupa ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era cotat la 4,2900-4,2910 lei, iar in a doua parte a sesiunii cotatiile au revenit pe crestere, dar nu au depasit 4,2975 lei/euro.

Potrivit dealerilor, euro s-a depreciat in cursul noptii in raport cu dolarul, ceea ce a dus si la deprecierea monedelor statelor din regiune. La deschiderea sedintei, odata cu publicarea datelor privind PIB-ul Germaniei, euro a recuperat a inceput sa se aprecieze, iar valutele statelor din regiune au inceput sa recupereze o parte din corectii.

Totodata, pe plan local jucatorii au reactionat marginal si la datele privind PIB, care a scazut in trimestrul al treilea cu 0,7% fata de aprilie-iunie si cu 2,3% fata de trimestrul trei din 2009. Dupa primele noua luni declinul fata de ianuarie-septembrie 2009 a fost de 2,3%, serie ajustata sezonier.

La ora transmiterii stirii, valutele tarilor din regiune se apreciau usor in fata euro, ca urmare a cresterii apetitului jucatorilor pentru monedele riscante.

Cursul de referinta anuntat vineri de BNR a crescut cu 0,44 bani, la 4,2883 lei/euro, de la 4,2839 lei/euro cat a fost joi. O paritate mai ridicata decat cea de vineri a fost inregistrata la 5 noiembrie, cand euro a fost cotat la 4,2931 lei.

Pentru dolar, banca centrala a publicat un curs de referinta de 3,1208 lei/dolar, cu 0,42 bani peste rata de joi, de 3,1166 lei/dolar.

Pe piata monetara, dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o zi au crescut nesemnificativ, la 2,38% - 2,88%, dupa ce miercuri au fost de 2,29% - 2,79%.

Variatii foarte usoare au fost si in cazul randamentelor pentru plasamentele pe o perioada de o saptamana, care au ajuns la 3,07% - 3,57%, de la 3,11% - 3,61%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri