Sedinta Comisiei de Buget, Finante si Banci in care se dezbatea ordonanta privind creditele populatiei s-a amanat din nou, dupa ce PDL a propus ca principalele prevederi ale actului normativ sa nu se aplice la contractele in derulare, starnind reactii dure si acuze din partea PSD si PNL, potrivit Mediafax.
Deputatul PDL Adrian Nitu a citit un amendament in care se spunea ca prevederile OUG 50 nu se aplica contractelor aflate in derulare la data intrarii in vigoare a actului normativ, cu exceptia a contractelor cu durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare, si dispozitiilor articolelor 66-69, 50-55, 56, alineatul 2, articolului 57, alineatele 1 si 2, articolelor 66-69 si 70-71.

"Pentru contractele in curs de derulare la data intrarii in vigoare a OUG 50 creditorii, la solicitarea clientilor, au optiunea, dar nu si obligatia, sa aplice oricare dintre celelalte prevederi ale ordonantei de urgenta", potrivit amendamentului PDL.

In ceea ce priveste contractele de creditare vechi care au fost deja modificate prin acte aditionale, amendamentul prevede ca aceste schimbari isi vor produce efectele, cu exceptia cazului in care creditorul notifica consumatorul in caz contrar.

Deputatii nu au reusit sa ajunga la un consens in privinta acestui amendament, discutiile fiind aprinse, in conditiile in care reprezentantii PSD si PNL nu au fost de acord cu aceste prevederi si au insistat ca reprezentantii BNR, MFP si PDL sa spuna clar ca sustin neaplicarea la contractele de creditare in derulare.

PSD si PNL: Guvernul si BNR au ascuns conditia FMI de a nu aplica OUG/50 la creditele in derulare

Deputatii PSD si PNL acuza reprezentantii Guvernului si ai BNR ca au ascuns in ultimele luni promisiunea facuta delegatiei FMI ca OUG 50 nu se va aplica la creditele in derulare, si solicita premierului si guvernatorului Isarescu sa vina in Comisia de buget-finante si sa-si asume acest angajament.

Deputatul PSD Viorel Stefan, presedintele Comisiei de Buget, Finante si Banci, a acuzat reprezentantii PDL ca se ascund pentru a nu "spune lucrurilor pe nume", in conditiile in care sedinta comisiei se desfasura deja de doua ore fara a avea cvorum, prin consens.

"Va pititi de doua luni de zile de cand a inceput dezbaterea. Ati spus ca nu-i nicio problema cu FMI-ul. Am documente scrise, cu semnaturi de ministri, prin care mi se spune nu este nici un fel de problema, nici la Comisia Europeana, nici cu FMI. Aflu azi ca este o problema si Guvernul a angajat raspunderea tarii altfel decat a declarat. Aceasta este problema cea mai mare. Iar acum vreti din nou sa ne pitim, sa nu spunem lucrurilor pe nume. Dar ce sa spunem? Luam scrisoarea presedintelui si vedem ce a scris acolo in limba pasareasca in loc sa spuna clar. Asumati-va fratilor guvernarea, si cu bune, si cu rele. De doua luni se spune ca nu exista aceasta conditionalitate. Din mandatul cui ati angajat Romania in acest demers?", a spus Stefan.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri