Romanii economisesc mai putin, considera ca dobanzile la depozite sunt prea mici, sunt putin informati in legatura cu sistemul bancar si nu cunosc rolul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGBD), arata concluziile unui stiudiu realizat de GfK Romania in perioada octombrie - noiembrie 2010.
Mai mult de jumatate din totalul populatiei urbane (52%) care utilizeaza produse bancare crede ca economiile depuse la o banca ar fi in totalitate pierdute daca institutia respectiva ar da faliment, potrivit studiului GfK Romania. Dintre cei care au economii, 29% cred ca le-ar pierde in cazul in care banca respectiva ar da faliment, 39% considera ca le-ar recupera partial, iar aproape o treime crede ca si-ar primi banii inapoi in totalitate.

Studiul GfK releva ca doar 6% dintre cei care cred ca isi pot recupera economiile in cazul unui faliment bancar stiu ca Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar este cel care le inapoiaza sumele economisite, in timp ce peste un sfert din respondenti considera ca banca falimentara este cea care le-ar inapoia economiile in cazul unui faliment, iar o proportie similara nu stie de unde si-ar recupera banii.

In ceea ce priveste suma care poate fi recuperata intr-o astfel de situatie, 22% dintre cei care cred ca isi vor recupera economiile nu stiu deloc care sunt conditiile, iar un sfert stiu ca exista o suma maxima, dar nu si care este nivelul acesteia. Doar 13% stiu ca economiile lor sunt garantate pana la suma de 50.000 de euro.

“Acesti indicatori sunt extrem de importanti deoarece arata ca un nivel scazut de informare a populatiei cu privire la sistemul bancar si rolul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar poate influenta deciziile de economisire” explica Eugen Dijmarescu, directorul FGDB.

Din totalul romanilor cu varsta peste 18 ani, care traiesc in mediul urban si utilizeaza produse bancare, 16% au economii depuse la banci.
Principalele instrumente de economisire si investitii utilizate sunt conturile de economii, depozitele la termen si conturile curente, dar si banii pastrati in numerar (28%), considerati o metoda sigura si familiara.

“Noile reglementari europene in domeniul schemelor de garantare, respectiv majorarea plafonului de garantare la 100.000 de euro incepand cu 1 ianuarie 2011 si reducerea numarului de zile pana la inceperea platilor in cazul unui faliment bancar, sunt mesaje deosebit de importante pentru toti deponentii din Europa. Ele intaresc increderea oamenilor ca, nici pe timp de criza, nu-si vor pierde banii depusi la banci,“ precizeaza directorul FGDB.

Potrivit studiului GfK Romania, in Ardeal se economiste mai mult decat in Muntenia - 27% comparativ cu 14%.


Fata de 2009, in 2010 au economisit cu o treime mai putine persoane, iar oprirea economisirii se datoreaza in primul rand scaderii veniturilor sau cresterii cheltuielilor. De asemenea, doar un sfert dintre cei care au economisit in 2010 planuiesc sa economiseasca mai mult in 2011, fie pentru ca sunt ingrijorati cu privire la viitorul lor, fie pentru ca estimeaza o crestere a veniturilor. Un procent mai scazut (13%) dintre cei care nu au economisit in 2010 planuiesc sa puna bani deoparte in 2011.

Majoritatea persoanelor ce au raspuns la studiul GfK si care economisesc afirma ca prefera economiile in lei pentru ca moneda nationala este cea in care se primeste salariul sau pensia.

Studiul citat arata ca persoanele care au economii se declara mai optimiste cu privire la anul 2011. Cei care au economisit au facut-o in special pentru a avea o rezerva pentru situatii neprevazute (69%), pentru a-si ajuta familia (20%) si in mai mica masura pentru vacante, achizitia de case si terenuri, masini sau renovarea locuintei.

Pe de alta parte, majoritatea utilizatorilor de produse bancare din mediul urban sunt de parere ca dobanzile acordate de banci la produsele de economisire sunt prea mici (74% din populatia analizata), iar comisioanele la credite sunt prea mari (81%).

In privinta sigurantei economiilor depuse la banci, parerile sunt impartite. Mai mult de o treime din populatia analizata se teme ca aceste economii risca sa isi piarda din valoare pana la momentul retragerii, dar aproape la fel de multi sunt in dezacord cu aceasta idee. De asemenea, 31% se tem ca isi pot pierde cu totul banii depusi la o banca, iar 38% nu percep acest pericol.

„O posibila cauza a temerilor cu privire la pierderea valorii economiilor este criza economica si neincrederea in masurile adoptate pana acum. Inflatia si recesiunea, adancesc aceste temeri,” afirma Eugen Dijmarescu.

In privinta perceptiei asupra bancilor, studiul GfK arata ca sentimentul general fata de sistemul bancar este unul de satisfactie moderata. Dintre romanii din mediul urban care au economii depuse la banci, 12% sunt nemultumiti de serviciile care le sunt oferite, iar alti 12% sunt foarte sau chiar extrem de multumiti de bancile cu care colaboreaza. Mai mult, in ciuda informatiilor abundente publicate de mass-media cu privire la criza si sistemul bancar, mai mult de jumatate dintre utilizatorii de produse bancare, cu varsta peste 18 ani, din mediul urban, se considera destul de putin sau foarte putin informati in legatura cu situatia sistemului bancar in general.

Nici subiectul ofertelor de produse bancare de economisire nu este foarte bine stapanit de populatia analizata: 60% apreciaza ca sunt destul de putin sau foarte putin informati in aceasta privinta. Studiul GfK mai arata ca doar 5% din cei intervievati sunt foarte bine informati cu privire la situatia financiara a bancilor, aceeasi pondere revenind si celor care sunt la curent cu ofertele de produse de economisire. Totusi, chiar si in randul persoanelor care au economii, o proportie semnificativa se considera neinformata: 42% sunt destul de putin sau foarte putin informati in legatura cu situatia financiara a bancilor, iar 40% in legatura cu oferta de produse bancare.

Studiul a fost elaborat pe un esantion de 1.228 de subiecti, cu varsta peste 18 ani, care locuiesc in mediul urban si utilizeaza cel putin un instrument financiar-bancar. Eroarea maxima este de plus-minus 2,83%, la un nivel de incredere de 95%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri