Actionarul principal Asirom solicita anularea vanzarii unui pachet de actiuni

Omul de afaceri Ioan Niculae, care controleaza pachetul majoritar de actiuni al Asirom, a solicitat Consiliului de Administratie al societatii sa suspende drepturile si obligatiile aferente unui pachet de 10,77% din titluri, detinut de QVT Fund, care face obiectul unui litigiu. Notificarea a fost transmisa si Bursei Electronice Rasdaq la finele anului trecut si are in vedere viitoarea sedinta ordinara a actionarilor Asirom din data de 5 ianuarie 2006.

In prima parte a lunii noiembrie 2005, QVT Fund a preluat de la Postelnicu Tiberiu Bica un pachet de 10,77% din actiunile Asirom prin intermediul a 30 de tranzactii pe piata Rasdaq, valoarea totala a transferului depasind 9,5 milioane de euro. La finele lunii septembrie 2005, Bica detinea 11,54 % din titlurile Asirom. Conform anuntului publicat de Rasdaq, pachetul de actiuni dobandit de QVT Fund la Asirom se afla in litigiu la Curtea de Apel Bucuresti, cu termen de judecata in 6 aprilie 2006. El a adaugat ca a notificat toate autoritatile competente privind piata de capital (Bursa de Valori Bucuresti, Bursa Electronica Rasdaq, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare) cu privire la litigiul dintre cele doua parti si, in acest context, QVT Fund poate fi apreciat ca fiind cumparator de rea-credinta. Asirom are un capital social de 63,79 milioane de lei.

Conform datelor Rasdaq, actionarii companiei sunt Interagro - 40,55%, Rafinaria Astra Romana - 17,79%, companii controlate de Ioan Niculae, Broadhurst Investments Limited - 15,24%, QVT Fund - 10,77%, AVAS - 6,38% si alti actionari - 9,28%. La inceputul lunii ianuarie 2006, actionarii Asirom au fost convocati pentru a discuta majorarea capitalului social al companiei si alegerea CA prin metoda votului cumulativ. La finele anului precedent, CA al Rafinariei Astra a hotarat vanzarea unui pachet de peste 60,2 milioane de actiuni detinute la Asirom, peste 53% din participatia detinuta la compania de asigurari.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri