O taxa pe profiturile bancilor din Romania este contraproductiva si va conduce la scumpirea creditelor, afirma doi bancheri de top din Romania. Taxa va fi doar incasata de institutiile de credit, dar va fi platita tot de catre clienti, sustin bancherii. In sens opus, unii senatori propun suprataxarea bancilor cu 2,5% din profit.
Un grup de senatori PDL a propus recent ca institutiile financiare si bancile sa achite o taxa de solidaritate anuala de 2,5% din valoarea profitului pe anul precedent. Bancherii sustin ca aceasta masura este contraproductiva, nejustificata si va conduce la scumpirea creditelor. Acesta este a doua disputa dintre bancheri si politicieni, dupa ce anul trecut au dezbatut problema OUG 50 privind creditele.

"Daca in prezent se cauta modalitati prin care sa oferim credite mai ieftin, pare un pic contraproductiv sa vorbim si despre o masura (n.r. - taxarea bancilor) care ar scumpi creditul. O taxa pe profiturile bancilor, asa cum se propune, este clar ca va fi doar incasata de banci, dar va fi platita de clienti. Ce ne trebuie in Romania este un credit mai ieftin, nu mai scump", a declarat Steven van Groningen (foto sus), presedintele executiv al Raiffeisen Bank Romania.

El a precizat ca sa daca statul ar vrea sa obtina incasari mai mari la buget din activitatea bancilor ar putea sustine implementarea standardelor internationale de contabilitate - IFRS - pentru ca, astfel, sectorul bancar va plati mai mult prin impozitul pe profit.

"O astfel de taxa este total nejustificata pentru ca se aplica profitului si penalizeaza tocmai bancile care au avut in trecut un comportament echilibrat si acum au profit. In plus, nicio banca din Romania nu a primit bani de la stat ca ajutor", a adaugat van Groningen.

Dominic Bruynseels (foto dreapta), presedintele executiv al BCR, cea mai mare banca din Romania, sustine ca taxarea profiturilor bancilor este o "idee foarte proasta" pentru ca ar reduce posibilitatea bancilor de a-si majora capitalul, adica de a-si imbunatati capacitatea de a credita.

Seful Raiffeisen Bank a explicat ca bancherii nu au purtat discutii cu Guvernul despre suprataxarea bancilor, dar a mentionat ca ar trebuie sa existe un proces normal de consultare in orice propunere legislativa ce vizeaza sectorul bancar.

"Din pacate acest lucru nu se intampla si pierdem foarte mult timp si introducem foarte multe elemente de incertitudine in economia romaneasca, care nu sunt benefice. Daca vorbim despre taxarea bancilor, haideti sa ne uitam la ce se intampla la nivel european, nu sa venim cu o propunere de doua pagini, care nu este discutata cu nimeni", a declarat Steven van Groningen.

Senatorii au propus ca institutiile financiare si institutiile de credit sa achite o taxa de solidaritate anuala de 2,5% din valoarea profitului pe anul precedent, care se va face venit la bugetul asigurarilor sociale, masura urmand sa fie aplicata pe o perioada de trei ani.

Insa, taxarea bancilor ar conduce si la inrautatirea relatiei dintre autoritati si bancile comerciale si, in mod probabil, la probleme legate de finantarea deficitului bugetar prin emisiuni de titluri de stat pe piata locala.

Si ungurii de la OTP Bank considera ca in Romania nu se justifica o asemenea taxa, pentru ca sistemul bancar s-a descurcat pe cont propriu. “Nu are sens o taxa pe activitatea bancilor in Romania in conditiile in care statul nu a sprijinit sistemul”, sustinea recent Laszlo Diosi, CEO al OTP Bank Romania. O taxa pe activitatea bancilor s-a introdus in Ungaria in vara anului 2010.

Taxarea sistemului bancar din Romania ar genera numai dezavantaje prin intarzierea reluarii activitatii de creditare. Insa, autoritatile ar putea incepe discutiile pe aceasta tema cand vor observa ca actualele venituri incasate de stat nu pot sustine reducerea deficitului bugetar, considera specialistii in fiscalitate.

Cum comentati? Credeti ca are sens o taxa pe activitatea bancilor din Romania? Sau este o idee proasta?

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri