Presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, astazi, la Bucureati, ca sustine ca euro, ca moneda, are niste baze foarte solide in ceea ce priveste inflatia si balanta de plati, insa ar trebui sa se coordoneze politicile nationale "mai indeaproape".
"Am inceput discutiile cu urmarirea evolutiilor de la ultimul Consiliu European si decizia care a fost luata in privinta domeniului energetic, decizii care sunt ambitioase si care vor contribui la securizarea rezervei noastre energetice in viitor. Trebuie sa ne asiguram ca vom atinge obiectivele stabilite si as vrea sa i multumesc presedintelui Traian Băsescu, care s-a investit personal foarte mult in discutiile legate de acest subiect", a declarat van Rompuy, dupa intalnirea cu presedintele Traian Basescu, potrivit Mediafax.

El a amintit ca, la ultima intalnire a Consiliului European, tinuta pe 4 februarie, s-a hotarat sa se continue activitatea de consolidare a zonei euro in ansamblu.

"Sustin inca o data ca euro, ca moneda, are niste baze foarte solide in ceea ce priveste inflatia si balanta de plati, insa ar trebui sa coordonam politicile nationale in zona euro mai indeaproape. Romania, ca si celelalte state care nu apartin zonei euro, vor fi consultate si pot participa in aceasta coordonare. Voi propune, impreuna cu Comisia Europeana, niste sugestii concrete saptamana viitoare", a mai spus presedintele Consiliului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri