Operatorul telecom Orange Romania a lansat programul Orange Phone Credit prin intermediul caruia bonusul primit la fiecare reincarcare de minimum 4 euro poate fi cumulat si folosit ca reducere la cumpararea unui telefon, conform companiei care incearca astfel sa fidelizeze clientii de pe acest segment.

In functie de valoarea reincarcata, bonusul este intre 0,40 euro pentru 4 euro reincarcati si 1,80 euro pentru reincarcari mai mari de 12 euro.

Astfel, pentru o reincarcare de 4 euro, un bonus de 0,4 euro este alocat in Orange Phone Credit.

Prima reincarcare de minimum 4 euro facuta in luna iunie, aduce in plus 3 euro bonus clientilor PrePay inscrisi in Orange Phone Credit. Creditul acumulat poate fi folosit dupa 6 reincarcari efectuate in ultimele 12 luni.

Pentru a beneficia de Orange Phone Credit, clientii PrePay se pot inscrie gratuit, prin SMS cu textul "telefon" trimis la 321.

Pentru a cumpara un telefon cu creditul acumulat, clientii PrePay au la dispozitie toate magazinele proprii si ale partenerilor Orange.

„Orange Phone Credit este o initiativa unica pe piata de telecom din Romania. Programul isi propune sa recompenseze clientii PrePay fideli, oferindu-le posibilitatea achizitionarii unor telefoane la pret redus” a declarat Anca Tausanu, Consumer Marketing Manager - PrePay.

Principalii concurenti ai Orange Romania pe piata locala sunt Vodafone Romania, Cosmote, precum si Romtelecom, RCS&RDS si UPC Romania.


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Noile oferte Orange PrePay vin cu Internet bonus