Operatorul telecom Digital Cable Systems considera ca in urmatorii 3 ani vom putea asista la o crestere de circa 25% a pietei serviciilor telecom in mediul rural, dupa ce criza economica a stopat in 2011 rata de crestere a gradului de penetrare in mediul rural, in conditiile decalajului actual semnificativ fata de mediul urban.
Astfel, pentru 2011 si 2012, DCS estimeaza ca penetrarea serviciilor de cablu in mediul rural nu va creste semnificativ insa vor aparea oportunitati interesante de achizitii. In ceea ce priveste serviciile de acces Internet, compania estimeaza o usoara crestere cu cateva procente a ratei de penetrare in mediul rural pana la sfarsitul acestui an. O crestere similara, dar mai mica, de circa 1%, este estimata si pentru serviciile de telefonie fixa.

AKTA, divizia adresata consumatorilor individuali, s-a extins in ultimul an si va continua acest proces de extindere sub reteaua de cablu in zone ca Timis, Arges, Ilfov, Vrancea si Ialomita, conform companiei.

“Repozitionarea viziunii operatorilor telecom, si nu numai, asupra mediului rural duce la cresterea investitiilor in acest sector, potentialul de dezvoltare fiind semnificativ, in special in ceea ce priveste Internetul. De asemenea, intensificarea nevoilor de informare si instruire ale populatiei, precum si progresul tehnologic, vor face ca in anii urmatori sa asistam la o reluare a cresterii ratelor de penetrare a serviciilor telecom in acest mediu“, a declarat Dinu Malacopol, CEO Digital Cable Systems.

Cauzele stagnarii curente din mediul rural, potrivit DCS, sunt reprezentate de criza economica, intarzierea investitiilor semnificative in infrastructura si productie, disponibilizarile din sectorul bugetar, precum si reducerea veniturilor populatiei non-active (alocatii, pensii, ajutoare sociale).

“Actualul context economic determina mentinerea, daca nu cresterea, decalajului dintre mediul urban si cel rural. In acest moment, gradul de penetrare a Internetului este de circa 20% in mediul rural, fata de peste 60% in cel urban, ceea ce face din serviciile de Internet un motor de crestere important pentru noi in urmatorii ani,” a adaugat Dinu Malacopol.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri