Daca ati ratat achizitia unei tablete HP TouchPad la pretul redus de doar 100$ si iti doresti una, avem vesti bune. HP are in plan sa mai lanseze “o ultima runda” de TouchPad-uri, la doar o saptamana dupa ce declarase ca va renunta definitiv la productie, scrie Guardian.co.uk.
Decizia HP vine pe fondul cererii “surprinzator de mari” pentru tablete la pretul redus. Compania iese insa in pierdere, intrucat costul de productie al tabletelor se ridica la circa 200$/bucata. Versiunea mai avansata, de 32 Gb, costa peste 320 $, conform specialistilor.

“Viteza cu care s-au epuizat toate stocurile de tablete a fost uimitoare”, spune Mark Budgell, din echipa de PR a HP. “Am decis sa mai producem inca “o runda” de tablete, ultima, pentru a acoperi cererea. Nu stim inca exact cate unitati vom face si nu putem deci promite ca vom avea pentru fiecare. Clientii vor mai trebui sa astepte inca cel putin cateva saptamani”, mai spune el.

Oficialii HP nu au explicat de ce s-au razgandit, continuand sa vanda tablete la preturi derizorii, pe pierdere. Unii au speculat spunand ca incearca sa foloseasca toate componentele ramase nefolosite din cadrul fabricilor.

Desi HP nu pare sa faca bani din acest segment, unii intreprinzatori de pe Ebay se pare ca au simtit oportunitatea – un numar mare de tablete sunt disponibile spre vanzare cu mai mult de 200$, astfel incat profitul comerciantilor este de peste 100%.

Se pare ca si unii romani incearca sa faca bani ca urmare a acestei situatii, tableta gasindu-se si pe Okazii.ro, cea mai mare platforma locala de licitatii, la preturi mult peste 100$ - undeva intre 1.200 de lei si 2.200 de lei, versiunea de 16 Gb.

Wall-Street.ro apreciaza comentariile dumneavoastra. De ce considerati ca s-a razgandit conducerea HP? Sunteti interesati sa achizitionati o astfel de tableta?
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri