Cel mai mare obstacol in vanzarea solutiilor de tip cloud computing este faptul ca oamenii cred ca acestea sunt ceva revolutionar, a afirmat pentru wall-street.ro, Michal Golebiewski, directorul de marketing al Microsoft Romania.
“Clientii inca nu sunt pe deplin constienti ce inseamna solutiile de cloud computing. Dar, de fiecare data cand sunt schimbari si transformari, oamenii spun ca poate nu este timpul potrivit pentru acestea si prima reactie a tuturor este reticenta. Aceasta este o mare schimbare pentru clienti. Au PC-uri, au toate datele pe PC, au servere, totul este perfect. De ce sa schimbe lucrurile? Este in natura noastra, nu ne plac schimbarile si ne este frica de ele. Acesta este cel mai mare obstacol: perceptia ca este un fel de revolutie. Noi incercam sa convingem oamenii ca este evolutie. Ca acesta este urmatorul pas. Este multa munca de educatie”, explica Golebiewski (foto).

Solutiile cloud computing permit reducerea costurilor, intrucat aplicatiile, tehnologiile si datele sunt disponibile pe un server virtual si astfel se elimina investitiile pentru achizitia si mentenanta hardware. Totodata, plata se face pe baza de abonament, in functie de gradul de utilizare a programelor cumparate. In general, costurile scad cu 30-40% fata de varianta obisnuita, in care se achizitioneaza softul pentru totdeauna.

In prezent, Microsoft are cateva sute de utilizatori de cloud computing si spera sa ajunga la cateva mii anul viitor. De asemenea, rata de crestere este de circa 50 de clienti noi in fiecare luna, in timp ce anul trecut avansul de la luna la luna era cu in jur de 10-15 clienti.

Iar numarul de companii care aleg serviciile cloud este in continua crestere, ceea ce il face pe executivul Microsoft sa spuna ca probabil pana la finalul anului va ajunge la circa 100 de clienti noi pe luna.

Compania ofera deocamdata in cloud computing serviciile Office 365 (solutii de productivitate care contin Microsoft Office 2010, servicii de e-mail si comunicare unificata), Dynamics CRM Online (pentru gestionarea bazei de clienti, este folosit in departamentele vanzari, marketing si servicii), Windows Intune (pentru gestionarea computerelor), Windows Azure (pentru crearea si dezvoltarea de aplicatii) si Private Cloud (servicii de cloud computing care sunt implementate direct de catre clienti). In curand ca fi disponibil si serviciul Skype, care permite apeluri audio si video prin internet.

Cei mai multi clienti Microsoft de cloud computing au ales serviciul Office 365.

Printre cei care au cumparat servicii de cloud computing se numara companii mici si mari, insa predomina cele de dimensiuni reduse. De altfel, aceste servicii au fost lansate in special pentru ca antreprenorii sa poata utiliza serviciile si produsele IT pe care si le doresc, dar la costuri mult mai mici.

“Targetul nostru este sa atragem companiile mici si mijlocii, pentru ca, de obicei, ele nu se gandesc la IT. Le spunem ca nu au nevoie de departamente de IT ori de investitii in infrastructura, ca pot folosi cloudul. De asemenea, pentru noi nu este important cate companii avem drept clienti, ci cate PC-uri acoperim”, explica Michal Golebiewski.

Unul dintre elementele care ar putea favoriza dezvoltarea cloud computingului in Romania este viteza mare la internet, tara noastra aflandu-se constant in ultimii ani intre primele zece tari la nivel mondial in privinta vitezei de conecatare.

Practic, deoarece vitezele la internet sunt foarte mari, romanii vor putea descarca foarte usor de pe internet serviciile cloud pe care doresc sa le foloseasca si, astfel, aproape ca nici nu vor percepe ca acestea nu sunt instalate pe propriul computer.

“Romania este una dintre tarile cu cele mai mari viteze la internet si acest lucru este o oportunitate. Bineinteles, penetrarea nu este dintre cele mai bune, dar calitatea internetului este buna. Si acesta este un avantaj pentru ca romanii nu vor simti diferente in a descarca programele de pe internet, comparativ cu a le avea pe toate pe calculator”, explica Golebiewski.

La finalul lui iunie anul acesta, Romania era pe locul al optulea la nivel global in privinta conexiunii la internet, cu o viteza medie de 6,8 Mbps, conform companiei Akamai Technologies. Un alt studiu prezentat in septembrie de Pando Networks afirma ca tara noastra este a doua tara din lume dupa viteza la internet. Pe de alta parte, rata de penetrare a internetului in Romania (35,5%) este cea mai mica la nivelul UE. In martie anul acesta, in tara noastra erau 7,78 milioane de utilizatori de internet.

In prezent, Microsoft are 150 de parteneri certificati pentru solutiile cloud computing si pentru 2012 vrea sa mareasca numarul acestora, dar mai ales sa ofere servicii noi prin parteneri.

“Avem parteneri traditionali de IT, dar nu toate IMM-urile lucreaza cu oameni de IT. Si vedem noi tipuri de parteneri. De exemplu, cel care poate deveni consultantul unei companii mici in alegerea unei solutii cloud poate fi contabilul, avocatul, banca sau furnizorul de internet. Pe piata exista un fel de percepetie ca Microsoft va concura cu partenerii sai pentru ca Microsoft va vinde direct serviciile de cloud computing. Dar aceste solutii sunt noi pentru toata lumea si vrem sa ne ajutam partenerii sa ofere servicii adiacente. Astfel, chiar daca unii clienti vor cumpara de la Microsoft astfel de servicii, partenerii ne vor ajuta sa oferim servicii suplimentare clientilor, sa ne ajutam clientii sa foloseasca solutiile cloud", afirma directorul de marketing al Microsoft Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri