Microsoft a incheiat un acord de confidentialitate cu Yahoo! care ii permite sa analizeze in amanunt situatia financiara a companiei de servicii de Internet, in vederea finantarii unei posibile oferte de preluare din partea altor companii, a declarat o sursa apropiata situatiei, citata de Bloomberg.
Alte doua surse au spus la randul lor ca Microsoft ar putea doar sa contribuie la finantarea unei oferte, in loc sa incerce sa cumpere direct Yahoo!, scrie Mediafax.

Astfel, Microsoft se va alatura altor investitori, pentru protejarea parteneriatului cu Yahoo! in domeniul serviciilor de cautare la web si acoperirea unui eventual deficit de finantare.

Consultantii Yahoo! au cerut ca ofertele de preluare din partea companiilor interesate sa fie depuse saptamana viitoare.

Este probabil ca ofertantii sa propuna doar preluarea unei participatii minoritare la Yahoo!, in conditiile in care nu au pregatit finantarea unei preluari integrale, au aratat sursele.

Fondurile de investitii TPG Capital si Silver Lake au semnat la randul lor acorduri de confidentialitate, au declarat persoane apropiate acestor companii.

Reprezentanti ai Microsoft si ai Yahoo! au refuzat sa comenteze.

Yahoo! a cerut partilor interesate sa semneze acorduri de confidentialitate a datelor, pentru a primi prezentari din partea conducerii si acces la informatii financiare detaliate.

Cel mai mare portal web din SUA, Yahoo! a declansat in septembrie o evaluare strategica a optiunilor de afaceri, dupa inlaturarea din functie a directorului general Carol Bartz, ca urmare a declinului vanzarilor in fata concurentei Google si Facebook.

In timpul mandatului lui Bartz, Microsoft si Yahoo! au incheiat un acord pe termen de 10 ani pentru colaborarea in domeniul tehnologiei de cautare pe Internet.

KKR si Blackstone Group se numara printre companiile de investitii care ar putea lansa oferte pentru Yahoo!, au declarat luna trecuta surse apropiate situatiei.

Alibaba Group Holding, cea mai mare companie de comert electronic din China, si-a exprimat interesul pentru Yahoo!, partial pentru a rascumpara o participatie proprie de la compania americana. Cu o detinere de 40%, Yahoo! este cel mai mare actionar al Alibaba.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri