Aproximativ 200 de milioane de euro care urmeaza sa fie platiti anul acesta de catre operatorii telecom pentru achizitia de licente in urma licitatiei organizate de arbitrul telecom vor fi utilizati de Guvern pentru agricultura, in special pentru agricultorii afectati de seceta, conform unei transcrieri a declaratiilor lui Victor Ponta de dupa sedinta de Guvern din 23 august.
„In cadrul sprijinului pentru agricultura (....) suntem in masura sa incepem proiectele pentru a sprijini producatorii agricoli afectati de seceta, practic, una din sursele importante de venituri pentru bugetul nostru in cadrul lunii octombrie, in mod normal, in urma unei licitatii organizate de Ministerul Comunicatiilor, toti banii proveniti din aceasta licitatie vor merge pentru sprijinirea agriculturii si in special, sigur, a agricultorilor care au fost afectati de seceta”, a afirmat prim-ministrul Ponta la finalul sedintei de Guvern de saptamana trecuta.

Prima runda pentru licitatia licentelor de telecom este programata sa inceapa pe 10 septembrie, iar rezultatele finale vor fi anuntate in cursul lunii octombrie.

Statul ar putea obtine circa 730 de milioane de euro din licitatia organizata de ANCOM, daca e sa luam in calcul preturile de pornire. Cu toate acestea, este foarte probabil ca suma obtinuta in final sa nu fie aceasta, avand in vedere ca probabil vor fi portiuni de spectru care nu se vor vinde, sau dimpotriva suma licitata pentru unele benzi, cum sunt cele de 800 si 900 MHz, sa creasca simtitor.

Din suma de aproximativ 730 de milioane de euro, anul acestea (pana la 30 noiembrie) urmeaza sa fie incasate 203,8 milioane de euro, conform unor calcule pe baza unei hotarari adoptate de Guvernul Ponta. Restul banilor urmeaza sa fie platiti pana la 30 iunie 2013.

Practic, anul acesta urmeaza sa fie platite 21,8 milioane de euro pentru licentele valabile pe 15 luni (benzile de 900 si 1800 MHz) si o parte din banii pentru licenta benzii de 900 MHz valabila pe 15 ani. Pretul de pornire pentru un bloc din banda de 900 Mhz valabila pana in 2029 este de 40 de milioane de euro. Guvernul a stabilit insa ca operatorii care vor castiga cele sapte blocuri vor plati pana la finalul lui noiembriei doar 26 de milioane de euro din valoarea de 40 mil. euro a fiecarui bloc. Astfel, Guvernul poate incasa 280 de milioane de euro din licitatia acestei licente, insa doar 182 milioane de euro vor fi platiti anul acesta.

In cadrul licitatiei vor fi acordate doua tipuri de licente: pe termen lung (15 ani, valabile pana in aprilie 2029) si pe termen scurt (1 an si trei luni, valabile pana in aprilie 2014).

Operatorii de telecom care s-au inscris la licitatie sunt Orange, Vodafone, Cosmote, RCS&RDS si 2K Telecom.

Stirea ca Guvernul isi doreste sa ofere agricultorilor banii optinuti in urma licitatiei din telecom a aparut initial in Ziarul Financiar.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri