Furnizorul clujean de servicii de outsourcing software Softvision vrea sa recruteze inca 100 de oameni pana la finalul anului si astfel sa ajunga la circa 800 de angajati, a afirmat pentru wall-street.ro, George Stan, director general al companiei.
Printre pozitiile deschise se numara cele de dezvoltare pentru platforme precum iOS, .NET, Java, PHP, Web, testare si managementul proiectelor.

„Pe langa acestea, am angajat in acest an si pe alte specializari: Java, Android, baze de date, C/C++/QT”, afirma Stan.

Softvision este o companie fondata in 1998 care anul trecut a avut o cifra de afaceri de circa 5,3 milioane de euro si profit net in jurul a 285.000 de euro.

Furnizorul de software are 700 de angajati, dintre care mai bine de 500 la Cluj-Napoca, unde se afla si sediul central al companiei. Softvision are sapte birouri in Cluj.

„In 2011 grupul Softvision a inregistrat o cifra de afaceri globala de 16 milioane de euro, cu 20% mai mare decat in 2010, crestere pe care ne-am propus sa o pastram si pentru acest an, bazandu-ne pe dublarea numarului de proiecte si cresterea numarului de clienti”, mai spune managerul Softvision.

Grupul este format din Softvision SRL si Softvision LLC (din SUA), clujenii avand si un birou de vanzari pentru piata americana, in San Jose. Cele doua companii au ajuns anul trecut la afaceri de 16 milioane de euro.

De asemenea, in Romania, Softvision mai are filiale in Baia Mare, Iasi, Timisoara. Compania a ajuns la peste 100 de angajati in Iasi, 75 la Baia Mare si 16 la Timisoara.

Vor sa deschida filiale si in alte orase

„Cautam in permanenta oportunitati de dezvoltare a companiei, astfel incat sunt luate in considerare si alte orase pentru deschiderea de noi filiale”, declara Stan.

El adauga ca furnizorul a inceput o campanie puternica de recrutare in 2011, odata cu deschiderea locatiei din Iasi, a treia dupa cea din Cluj (1998) si Baia Mare (2006).

In prima jumatate a anului acesta, compania a recrutat peste 200 de oameni, cei mai multi fiind angajati in Cluj (aproximativ 10o) si in Iasi (70).

„In ultimii ani a scazut calitatea cunostintelor cu care tinerii ies din facultate, motiv pentru care am dezvoltat propriul program extern de dezvoltare a cunostintelor. Acest program merge pe doua directii principale: una este formata dintr-un pachet de cursuri externe organizate periodic de companie pe diverse arii tehnologice: iOS, Web, QA, .NET, Java. O alta directie e in parteneriat cu principalele facultati de profil informatic pentru programul de practica”, spune Stan.

Au clienti doar din strainatate

El adauga ca sunt mai dificil de gasit specialisti IT care sa doreasca sa se reorienteze spre tehnologii noi, precum iOS, Android sau Web (JavaScript, PHP, Design).

Compania ofera servicii de outsourcing in domeniul dezvoltarii software, internet/intranet, networking, aplicatii de business, servicii de suport si de asigurare a calitatii.

Clientii Softvision sunt doar din strainatate, compania lucrand inclusiv cu jucatori din Top 500 Fortune din domenii precum financiar-bancar, telecomunicatii, medical, educatie sau media. In prezent, compania dezvolta 200 de proiecte.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri