EMC Romania, filiala locala a furnizorului american de echipamente si servicii pentru stocare de date, va creste cu aproximativ 10% anul acesta fata de 2011, a declarat Valentin Stanescu, directorul general al companiei.
Cifra de afaceri a companiei nu este publica pe site-ul Ministerului de Finante, iar oficialii producatorului nu au precizat care este businessul EMC in Romania.

“Estimam sa crestem, dar cu maxim 10% anul acesta. Este mult sub asteptari pentru ca mizam la un avans de 20% la inceputul anului. Cresterea vine din zona de clienti noi, mai ales ca din 2010 ne concentram si pe zona de clienti mid-market. Pe de alta parte, sectorul public a fost ca si inexistent pana acum. Insa noi nu avem o expunere mare in zona publica, aceasta insemnand circa 20-25% din cifra noastra de afaceri ”, a declarat de curand Stanescu intr-un cadru restrans de jurnalisti.

Peste 200 de clienti in Romania. Companiile foarte mari aduc 60% din business

EMC are peste 200 de clienti in Romania, compania lucrand cu companii mari si foarte mari. Peste 60% din veniturile EMC Romania sunt generate de clientii foarte mari. Pentru EMC, companiile mari sunt cele din top 50 de jucatori in economie, iar cele din zona de clienti mid-market sunt companiile dintre locurile 50 si 250 cei mai mari jucatori.

Intre clientii foarte mari ai EMC Romania se numara companii din domeniul telecomunicatiilor (Orange, Vodafone, Romtelecom), financiar (opt din primele banci de pe piata locala) si energetic.

Printre solutiile care aduc cele mai mari venituri celor de la EMC Romania se numara cele de stocare de date, back-up si solutiile de gestionare de continut.

Solutiile companiei sunt comercializate pe piata locala de 13 ani, iar din 2006 americanii au si un birou in Romania. In prezent, compania are 15 angajati pe piata locala.

EMC lucreaza prin parteneri, printre cei mai importanti numarandu-se Omnilogic, S&T, Star Storage, Romsys, Crescendo, Asseco SEE, Kapsch sau Datanet Systems.

Sursa foto: www.emc.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri