Google va detine acces deplin la continutul informatiilor publicate, iar motorul de cautare va pune la dispozitia editorilor francezi de presa suma de 60 mil euro pentru a-si finanta proiectele mass media electronice, conform unui acord semnat recent intre Google si Franta.
Acordul, semnat la Palatul Elysée pe 1 februarie de catre Google si membrii presei franceze, a fost considerat “o premiera mondiala” de catre Presedintele Frantei, François Hollande. Eric Schmidt, CEO Google, care a venit in mod special la Paris cu aceasta ocazie, a declarat: "Astazi am facut istorie in Franta".

Acest acord e rezultatul a 3 luni de negocieri pentru care Marc Schwartz, partener Mazars, coordonator la nivel international al practicii in sectorul public, a fost desemnat de guvern drept Mediator intre cele doua parti. Opiniile, care au fost initial divergente, s-au indreptat in cele din urma spre un punct comun, un compromis, care, potrivit lui Marc Schwartz, poate fi considerat “un mod inteligent de a impartasi valoarea creata in lumea digitala”. Negocierile finale au avut loc la sediul Mazars din Paris-La Défense.

Google ii va sprijini pe editorii francezi sa valorifice mai bine audienta pe internet. De fapt, acordul reprezinta un parteneriat durabil, care va sprijini presa franceza in tranzitia sa la mijloacele de comunicare electronica si va promova inovatia.

Acest acord, care pune capat disputei dintre Google si presa franceza, este si primul demers pe care gigantul internetului il face catre solutionarea situatiei survenite cu producatorii si creatorii de stiri. Acordul ar putea servi, de asemenea, ca punct de referinta in discutiile potentiale dintre Google si editorii de presa din alte tari europene.

Avocat Adriana Duncea, partener Mazars si Head of Legal Services: „In ultimul timp s-a tot discutat despre mediere si despre avantajele sale in solutionarea conflictelor, odata cu aparitia noilor reglementari in Romania. Un element decisiv in numirea unui mediator de catre partile aflate in conflict este increderea pe care acestea o acorda mediatorului, care trebuie sa fie neutru, impartial, sa pastreze confidentialitatea informatiilor la care are acces pe durata negocierilor si, nu in ultimul rand, sa gaseasca o solutie de iesire a partilor din conflict, eficienta si durabila. Ne bucura increderea acordata de guvernul francez si de cele doua parti ale acordului.”

Un fond dedicat inovatiei tehnologice si tranzitiei la presa electronica


Google se angajeaza sa creeze si sa puna la dispozitie un fond dedicat publicarii presei electronice. Avand o valoare de 60 mil EUR, acest fond va permite editorilor presei politice si de informare generala sa investeasca in proiectele mass media electronice.

Proiectele ce urmeaza a fi finantate vor fi selectate conform unor criterii transparente, in special pe baza unor aspecte legate de inovatie si viabilitate economica. Consiliul ce administreaza acest fond va include reprezentanti ai Google si editori ai presei, precum si experti independenti.

Marc Schwartz a primit propunerea din partea Google si a editorilor de presa sa prezideze Consiliul pentru administrarea fondului. Inca nu a fost luata o hotarare in acest sens.

Un parteneriat comercial solid


A doua componenta a Acordului este parteneriatul comercial stabilit intre Google si editorii de presa. Google le va permite editorilor accesul la nenumarate platforme tehnologice, pe o baza optionala si stimulativa, facilitand astfel cresterea audientei media pe internet si a veniturilor din publicitatea electronica, cat si majorarea veniturilor editorilor de presa si accelerarea tranzitiei catre noi forme de comercializare pentru internauti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri