Samsung Galaxy S4, cel mai nou terminal de varf al producatorului sud-coreean Samsung, lansat saptamana trecuta la New York, va ajunge cel mai probabil pe piata locala pana de Paste, terminalul beneficiind de promotiile care insotesc de obicei sarbatorile, dar si de apetitul romanilor pentru cumparaturi.
Cele mai multe detalii despre noul terminal au fost oferite de Cosmote Romania, al treilea operator pe piata locala de telefonie mobile.

“Conform estimarilor, mult asteptatul dispozitiv va intra in portofoliul Cosmote la sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai, la preturi competitive. Terminalul va costa aproximativ 2.700 de lei (TVA inclus), fara conectare”, a declarat pentru wall-street.ro, Alexandru Munteanu, sales operations senior manager in cadrul companiei de telecomuniatii.

Pe de alta parte, oficialii Vodafone Romania, al doilea jucator in domeniu, au afirmat ca noul smartphone va intra in portofoliul companiei “in perioada urmatoare”. Acestia nu au oferit detalii in privinta estimarilor despre pret.

De asemenea, reprezentantii Orange Romania, cel mai mare operator de telecomunicatii de pe piata, au afirmat ca deocamdata este prea devreme pentru a oferi informatii despre Samsung Galaxy S4 si ca vor reveni cu informatii "la momentul potrivit".

Cel mai probabil, smartphone-ul va ajunge in ofertele retailerilor de IT&C cu putin inainte de lansarile operatorilor, la fel cum s-a intamplat in ultimii ani cu aproape toate smartphone-urile create de Apple sau Samsung.

Vanzari record pentru Galaxy S4

Odata cu lansarea Galaxy S4, analistii din piata estimeaza ca noul smartphone ar putea inregistra vanzari record, fiind estimate peste 100 de milioane de unitati comercializate, potrivit analistului Peter Misek din cadrul Jefferies & Company.

In ceea ce priveste software-ul cu care vine echipat, Samsung Galaxy S4 va utiliza cel mai nou sistem de operare dezvoltat de Google – Android 4.2.2 Jelly Bean.

Galaxy S4 dispune de un un display tip AMOLED de 4,99 inch cu rezolutie full HD si un numar de 441 pixeli per inch (inferior ecranului de pe HTC One ~ 461 ppi), vine echipat, in functie de regiunea in care va fi comercializat cu un procesor quad-core (4 nuclee) dar si unul octa-core (8 nuclee) de 1,9 GHz, respectiv 1,6 GHz, are o memorie RAM de 2GB, stocare flash de 16/32/64GB, dar aceasta poate fi extinsa datorita suportului pentru microSD (indisponibil pe HTC One).

Pe partea multimedia a noului dispozitiv, Samsung si-a dotat varful de gama din acest an cu o camera foto principala de 13MP cu autofocus si blitz LED, dar si una secundara – destinata apelurilor video – de 2,1MP.

Citeste si:
Samsung a lansat Galaxy S4, cel mai puternic smartphone al companiei: cum arata si ce promite? [FOTO-VIDEO]


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri