Reteaua de librarii Diverta estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 13 milioane euro, fata de 12 milioane de euro in 2012, iar bugetul prevede si trecerea pe profit in acest an, potrivit datelor prezentate luni de Octavian Radu, fondatorul grupului de firme RTC, din care face parte Diverta.
Anul trecut, Diverta a avut afaceri de 12 milioane de euro, in scadere fata de 17 milioane euro in 2011, arata datele prezentate de Radu in cadrul unei conferinte, noteaza Mediafax.

In prima parte a anului 2010, Diverta a intrat in insolventa, avand datorii de circa 10 milioane de euro si credite de investitii de 8,5 milioane de euro. Compania avea atunci o retea de 65 de librarii. Cifra de afaceri a companiei a fost de 48 milioane de euro in 2008, scazand la 30 milioane de euro in 2009 si la 22 milioane de euro in 2010.

"Imi spune lumea ca Diverta merge excelent, insa in realitate sunt mai putini cumparatori decat in 2008, iar cei care cumpara cumpara la jumatate fata de acum 5 ani. Daca s-ar fi pastrat trendul din anii de dinainte de criza am fi ajuns la 60 milioane de euro cifra de afaceri", a spus Radu.

Intrebat daca Diverta este profitabila in prezent, Radu a precizat ca depinde de nivelul rulajului, foarte greu de estimat de la o luna la alta.

"Suntem peste buget, iar bugetul este peste linia de zero. Dar nu as prezenta inca acest caz ca un succes story, trebuie sa mai asteptam", a precizat omul de afaceri care in 2008 detinea afaceri cu un rulaj de 300 milioane de euro. Acum grupul de firme detinut de Radu genereaza afaceri de peste 30 milioane de euro, unele dintr firme fiind vandute intre timp.

El a aratat ca cea mai dureroasa parte a procesului de restructurare a companiei a fost concedierea angajatilor cu vechime.

"Am schimbat managementul, dar nu ca facuse greseli, ci ca ne-am dat seama ca trebuie sa inchidem magazine, iar cei care le-au deschis erau destul de atasati de oameni, de ceea ce creasera in acele magazine (...). La toate diviziile am schimbat CEO (directorul executiv, n.r.) cu CFO (directorul financiar, n.r.). Un CFO nu are inima", a adaugat Radu.

Omul de afaceri estimeaza ca in 5 ani isi va achita toate datoriile catre banci, care in prezent se ridica la 27 milioane de euro.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri