Vanzarile de computere personale au scazut in perioada aprilie-iunie cu 10,9% fata de intervalul corespunzator al anului trecut, la 76 milioane unitati, piata PC inregistrand cel de-al cincilea trimestru consecutiv de declin pe fondul ascensiunii tabletelor si smartphone-urilor, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Datele au fost estimate de compania de cercetare de piata Gartner, care a precizat ca vanzarile de PC-uri au scazut in toate regiunile in perioada analizata.
IDC, o alta companie importanta de cercetare, estimeaza ca vanzarile de computere personale au coborat cu 11,4% in trimestrul al doilea.
Analistul Loren Loverde de la IDC considera ca obiectivul asumat al industriei, ca fiecare persoana sa detina un PC, nu mai este realistic.
"In prezent gandim mai consevator, anticipand ca fiecare persoana va detine o tableta, iar fiecare familie un PC", noteaza el.
Cu toate acestea, vanzarile de PC-uri din SUA au scazut cu numai 1,4% in perioada analizata, propagand o doza de optimism in piata.
IDC considera ca unul dintre principalii factori care limiteaza piata este inabilitatea producatorilor de a produce PC-uri cu ecran tactil la un pret atractiv. Windows 8, noua versiune a celui mai popular sistem de operare, este puternic optimizata pentru touchscreen.
Dintre cei mai mari cinci producatori de PC-uri, grupul chinez Lenovo a inregistrat cea mai restransa scadere, depasind Hewlett-Packard dupa volumul vanzarilor si preluand pozitia de lider, potrivit Gartner.
Lenovo si HP isi disputa de anul trecut prima pozitie in topul vanzarilor de PC-uri.
"Pe pietele emergente, tabletele ieftine au devenit principalul dispozitiv informatic pentru multe persoane, ceea ce in cel mai bun caz intarzie achizitonarea unui PC nou", a afirmat un analist al Gartner.
Vanzarile de PC-uri Lenovo au scazut cu 0,6% in trimestrul al doilea, compania inregistrand o cota de piata de 16,7%, fata de 14,9% in aceeasi perioada a anului trecut. Livrarile HP au coborat cu 4,8%, gigantul american consemnand o cota de piata de 16,3%. Pe locul al treilea se gaseste Dell, cu o scadere de 3,9% si o cota de piata de 11,8%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri