O investitie de 150 de milioane de dolari cu care Microsoft a salvat Apple de la faliment in '97 ar putea fi cea mai proasta afacere din istoria moderna, intrucat Apple si-a revenit si a lansat produse care au ranit de moarte piata PC-urilor si imperiul in declin al Microsoft.

La momentul investitiei Microsoft, Apple se afla la numai cateva saptamani distanta de faliment, relateaza Mediafax. Finantarea, parte a unui acord mai amplu, a asigurat suficienti bani si spatiu de manevra pentru ca Apple sa-si consolideze controlul asupra diviziei Mac si sa sustina astfel dezvoltarea iPod si iTunes.
Compania a lansat iPhone si iPad, produse care ulterior "vor rani de moarte industria PC-urilor, in timp ce Apple va anexa, intr-un joc cu suma zero, capitalizare de amploarea unor continente de la imperiul in declin al Microsoft", potrivit Bloomberg Businessweek.
Microsoft avea o valoare de piata de 556 miliarde de dolari in perioada de apogeu, din 2000. Acum, capitalizarea companiei se situeaza la 320 de miliarde de dolari. Apple valora mai putin de 3 miliarde de dolari la momentul in care a acceptat ajutorul lui Bill Gates, iar in prezent a ajuns la 505 miliarde de dolari.
Investitia a fost anuntata in cadrul unui "amplu acord de licentiere", in care Microsoft, printre altele, promitea sa dezvolte si sa livreze in continuare variante pentru platforma Mac ale unor programe, precum Office.
Mutarea Microsoft a parut inteligenta la momentul respectiv.
"Scopul nu era sa obtina profit de pe urma investitiei, ci sa mentina viabil sistemul de operare al Apple, astfel incat autoritatile antitrsut sa nu poata demonstra usor un monopol al Microsoft. (...) Ca sa fim cinstiti, cine si-ar fi putut imagina la momentul respectiv ca Steve Jobs va schimba radical cateva industrii, nu numai afacerile profitabile ale Microsoft legate de PC-uri", a declarat directorul de investitii al Ritholtz Wealth Management, Barry Ritholtz.
Desi investitia a parut geniala, in prezent ar putea fi considerata drept cea mai costisitoare afacere din istoria moderna, depasind pierderea comuna de capitalizare de 286 miliarde de dolari inregistrata dupa fuziune de AOL-Time Warner, precum si costurile din litigii si pierderi ale Bank of America de pe urma preluarii Countrywide.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri