Desi ritmul de crestere din anii trecuti s-a mai diminuat, piata tabletelor inca este una tentanta si aflata intr-o continua dezvoltare. Chiar daca cele mai ravnite modele raman cele de varf, exista si modele atat ale companiilor romanesti cat si ale brandurilor internationale la mare cautare, cu caracteristici si si functionalitate surprinzator de bune.

Piata tabletelor din Romania este impartita in prezent intre modelele de 7 inch, cele de 8 si 9 inch si cele de peste 10 inch. wall-street.ro a selectat cinci modele de tablete cu preturi mai mici de 700 de lei.

1. Google Nexus 7 (2012)

Poate cea mai ravnita tableta cu Android a anului 2012 si 2013, Google Nexus 7 inca ramane un “must have” pentru cei interesati de o tableta noua sau cei care vor sa faca un upgrade unui model inferior.
Tableta dezvoltata de catre Google in parteneriat cu ASUS poate fi cumparata in aceste zile cu numai 699 de lei de la eMAG.
Google Nexus 7 a devenit rapid una dintre cele mai vandute tablete cu Android datorita imbinarii dintre caracteristici de varf si o functionalitate optima.
Si acum tableta poate face fata cu brio unor aplicatii consumatoare de resurse, iar acest lucru se datoreaza unui procesor cu patru nuclee de 1,2GHz dezvoltat de catre NVIDIA, o memorie RAM de 1GB DDR3 si a capacitatii interne de stocare de 16GB.
Tableta cantareste 340 de grame si are Wi-Fi si dispune de o baterie tip Li-Polymer de 4325 miliamperi ce poate reda o autonomie de pana la 9 ore.
Google Nexus 7 are un ecran de 7 inch si o rezolutie de 1280x800 de pixeli.

2. Evolio X8

Pe lista wall-street.ro a celor mai bune tablete pe care le poti cumpara cu mai putin de 700 de lei se afla si modelul Evolio X8, un dispozitiv echipat cu un ecran de 7,85 inch cu tehnologie IPS (In Plane Switching) similar celui folosit pe iPad mini, un procesor quad-core de 1,4 GHz, memorie de 1GB RAM si capacitate de stocare de numai 8GB.
Spre deosebire de modelul Nexus 7 al Google, Evolio X8, care are o diagonala ceva mai mare, cantareste numai 300 de grame.
Ceea ce diferentiaza Evolio X8 de alte tablete este faptul ca dispune de un slot mini HDMI si vine impreuna si cu o tastatura care se ataseaza dispozitivului, ceea ce faciliteaza scrierea pe dispozitiv.

Tableta Evolio X8 poate fi cumparata din reteaua Altex la un pret de 599 de lei.

3. Vonino Sirius EVO QS

Tot in gama tabletelor sub 700 de lei cu ecran de 7,9 inch se afla si modelul Vonino Sirius EVO QS, un dispozitiv cu un procesor quad-core de 1,6GHz, 1GB DDR3 si o capacitate de stocare de 8GB.

Tableta vine cu Wi-Fi si beneficiaza de sistemul de operare 4.2.2 Jelly Bean.

Vonino Sirius EVO mai dispune de o baterie de 4.000 de mAh ce ofera o autonomie de lucru de pana la 5 ore, potrivit producatorului.

Tableta oferita de Vonino are un pret de 610 lei, la PCGarage.ro.

4. E-Boda Revo R70

La un pret de numai 349 de lei putem gasi tableta de 7 inch Revo R70, de la E-Boda, un dispozitiv echipat cu procesor quad-core, 1GB memorie RAM si 8GB capacitate de stocare.
Desi rezolutia nu este tocmai punctul forte al tabletei (1024x600 pixeli), functionalitatea gadgetului mobil este foarte buna, cel putin asa reiese din parerile utilizatorilor.
Tableta cantareste numai 300 de grame si ruleaza Android 4.2 Jelly Bean.
E-Boda Revo R70 se gaseste la un pret de 349 de lei in reteaua magazinelor Altex.

5. Allview 3 Speed Quad HD

In categoria tabletelor sub 700 de lei am inclus si un model de 10 inch. Este vorba despre tableta Allview 3 Speed Quad HD, un terminal mobil dotat cu procesor quad-core de 1 GHz, o memorie RAM de 8GB si sistem de operare Android 4.2 Jelly Bean.
Nici in cazul tabletei Allview nu putem vorbi de un ecran de inalta definitie, el avand o rezolutie de numai 1024x768 pixeli, insa se remarca printr-un acumulator Li-Polymer de 8.000 mAh, ceea ce ar permite o durata mai mare de viata a bateriei.
Tableta poate fi gasita in acest moment la un pret de 699 de lei in magazinul F64.ro.

Voua care model va surade cel mai mult? Ce parere aveti de modelele mentionate? Care v-a dezamagit si care v-a lasat o impresie buna? De ce?

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri