Taiwanezii de la HTC au lansat noul model HTC One M8 si pe piata din Romania si au planuri ambitioase, vizand pentru acest an pozitionarea in top 3 al celor mai vandute modele “varf de gama” de pe piata.

“Mizam pe o gama diversificata si pe un portofoliu extins de produse, dar mai ales pe un interes crescut din partea partenerilor si al operatorilor de telefonie. Suntem deja in discutii cu noi parteneri de distributie, in plus mizam si pe o vizibilitate mai mare ca urmare a planurilor de marketing derulate de companie la nivel global. Tintim o dublare a vanzarilor de smartphone-uri HTC in acest an si vrem ca in 2014 HTC One M8 sa fie in top 3 al preferintelor consumatorilor pe segmentul terminalelor de varf”, a declarat Mihai Nodea (foto), country manager HTC Romania si Republica Moldova, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

El a precizat ca un prim semnal pozitiv a fost deja atins. “Am observat o evolutie pozitiva a vanzarilor HTC la nivel local, practic o dublare a acestora in primul trimestru din 2014 fata de aceeasi perioada a anului trecut”, a completat Nodea.

Potrivit acestuia piata de smartphone-uri din Romania este una deja matura, in care consumatorii se bazeaza pe decizii clare de cumparare, aspect care va conduce la o crestere a acesteia cu cel mult 50%.

“Piata de smartphone-uri se afla pe un trend ascendent, iar vanzarile vor continua sa creasca. Cresterea va fi accelerata, insa nu va pastra evolutiile din anii trecuti. Personal ma astept ca vanzarile de smartphone-uri din acest an sa creasca cu cel mult 50%. Un rol foarte important aici il joaca insa operatorii de telefonie care pot schimba evolutia pietei”, a declarat Mihai Nodea.

Potrivit informatiilor din industria de profil, piata de smartphone-uri s-a ridicat anul trecut la circa 1,5 milioane de unitati. Mihai Nodea a mai aratat ca in ceea ce priveste vanzarile HTC in regiune, Romania este o piata mai educata, unde oamenii au acces la informatie, iar alegerile de dispozitive se fac dupa anumite criterii bine definite.

“Putem spune ca Romania este deja o piata matura, cand vine vorba de achizitia unui dispozitiv mobil. Desi in Vest rata de penetrare este mai mare, noi, esticii, avem de parcurs acest drum de recuperare a decalajului, iar oportunitatea este foarte mare”, a conchis Mihai Nodea, seful HTC Romania si Republica Moldova.

HTC One M8 va intra in oferta operatorilor si partenerilor HTC incepand din 11 aprilie, in variantele de culoare Gunmetal Gray si Glacial Silver si va avea un pret de circa 3.000 de lei.

Fara senzor de amprentare digitala si nici rezistent la apa

Spre deosebire de iPhone 5S si Galaxy S5, ambele cu senzori de amprentare digitala sau varful de gama al Samsung si Sony Xperia Z2, noul HTC One M8 nu va beneficia de cele doua functii insa va dispune de un sistem audio mai performant decat modelul anterior, chiar daca HTC a renuntat la parteneriatul cu Beats by Dr. Dre.

HTC One M8 vine cu o diagonala mai mare decat a predecesorului sau, de 5 inch si rezolutie Full HD, dispune de un procesor quad-core de 2,3 GHz si suporta 4G. In ceea ce priveste sistemul de operare, noul telefon ruleaza Google Android KitKat 4.4.

Telefonul va beneficia in continuare de functii pe care le-a avut si modelul lansat anul trecut, insa o noutate este reprezentata de functia Ultra Power Saving Mode, intalnita si oarecum similara cu cea disponibila pe noul Samsung Galaxy S5.

Potrivit reprezentantilor HTC, noul model de telefon are o baterie care ofera o durata de viata cu 40% mai mare, cu o capacitate de 2.600 mAh. Modul clasic de economisire a energie ofera timpi suplimentari de functionare, modul extrem de economisire a energiei permite o noua extindere a autonomiei. Incarcata la maxim, bateria va oferi putere de functionare pentru 14 zile, timp in care pot fi preluate apeluri, mesaje text si e-mail-uri. Modul de salvare energie poate fi activat manual sau automat si furnizeaza timpi aditionali de stand-by – 60 ore in plus pentru baterie 20%, 30 ore in plus pentru baterie 10%, 15 ore in plus pentru 5% baterie, functie care scapa utilizatorii de stresul de a ramane fara baterie la telefon.

Sursa foto: Patrick Vrabie | WALL-STREET.RO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri