Retailerul de electrocasnice si produse IT&C Altex va deschide astazi a unsprezecea unitate Media Galaxy in cadrul complexului comercial Unirea Shopping Center, investitia ridicandu-se la 1,5 milioane de euro.
Cu o suprafata totala de 6.000 mp, Media Galaxy Unirea este cel mai mare "locatar" al magazinului Unirea si cel mai mare magazin de profil din Romania.

"Pana la sfarsitul acestui an, celor unsprezece Media Galaxy existente li se vor adauga cel putin inca trei unitati de cel putin 6000 mp", a declarat pentru Wall-Street Dan Ostahie, presedintele companiei Altex.

Potrivit sefului Altex, piata de profil a dat semne de revenire in lunca iulie dupa ce s-a cunoscut un ritm de scadere ca urmare a nivelului foarte ridicat de consum prin creditare din perioada 2003-2005, dar si a politicii Bancii Nationale de temperare a consumului prin contractarea de credite.

"Ne asteptam ca in cel de-al doilea semestru al acestui an valoarea totala a pietei sa fie egala cu cea din aceeasi perioada a anului trecut," adauga Ostahie.

Dan Ostahie se asteapta ca vanzarile inregistrate in cadrul celui mai mare magazin Media Galaxy din tara sa fie cu mult fata de media inregistrata in celelalte unitati, afirmand totodata ca urmatoarele 60 de zile sunt importante in creionarea obiectivelor de incasari.

Consilierul de business al patronului Ostahie, italianul Girolamo Mazzeo, afirma ca Media Galaxy este cel mai mare supermarket de acest profil din Europa, cu o suprafata de 6.000 metri patrati.

Publicul tinta al acestui nou supermarket este 'cumparatorul smart, care circula cu metroul, care renunta la automobil sa isi cumpere un produs electronic si care are o putere de cumparare medie', a afirmat Dan Ostahie.

"Consideram deschiderea unui magazin Media Galaxy la Unirea ca fiind o decizie relevanta si strategica pentru afacerea noastra," declara Adrian Udra, COO Altex. "Unirea este, poate, zona cea mai cunoscuta atat de bucuresteni cat si de restul romanilor care viziteaza sau tranziteaza Bucurestiul. In aceste conditii, aparitia uni magazin Media Galaxy in aceasta zona a fost doar o chestiune de timp," adauga Urda.

In prezent, cele zece locatii Media Galaxy au fost deschise in Bucuresti (patru unitati), Iasi (doua magazine) si in Cluj-Napoca, Constanta, Timisoara si Brasov, cate unul.

Inceputul de an pe piata produselor electronice si electrocasnice este considerat a fi sub asteptari de catre principalii jucatori. Astfel, acestia sunt determinati de conditiile pietei ( tot mai competitiva) sa lanseze promotii si tehnnici de marketing agresive pentru stimularea creditarii, motorul cresterii pietei de profil din ultimii ani.

Pentru moment, vanzarile Media Galaxy nu au o contributie semnificativa in totalul cifrei de afaceri a Altex, tinand cont de numarul mic de magazine deschise pana acum, declara oficialii companiei.

In 2006 estimam ca vanzarile Media Galaxy vor continua sa creasca, atat ca urmare a extinderii retelei, cat si multumita serviciilor si produselor de cea mai inalta calitate oferite de electrocomplexurile Media Galaxy, au declarat pentru Wall-Street oficialii companiei.

De asemenea, reteaua Media Galaxy fiind in curs de extindere, cuantificarea rezultatelor obtinute este nerelevanta. Vanzarile cele mai mari au fost inregistrate in categoriile IT&C (telefoane mobile, laptopuri, calculatoare) si brown goods (televizoare, camere foto digitale, camere video).

Intr-o campanie promotionala de proportii, BCR a emis pentru cei invtati la inaugurare peste o suta de carduri sub sigla Master Card, dar fara valabilitate, care ar urma sa fie activate de posesori, printr-o eventuala cumparatura efectuata in magazin, sau printr-o solicitate de creditare adresata bancii. Dobanda la creditele pe aceste carduri este de 19,5 %pe an (DAE aproximativ 24%).

Directorul adjunct al BCR, Natalita Hurduc, a precizat ca acest card este al 6-lea card cobranded emis de BCR, care detine 50 %din cardurile cobranded emise in Romania.

Oferta noului magazin cuprinde peste 10.000 de produse de ultima generatie apartinand unor branduri renumite, multe dintre ele fiind premiere chiar si pentru pietele occidentale.

Noul card BCR - Media Galaxy are cea mai mare limita de creditare de pe piata cardurilor cobranded - pana la 16 salarii nete sau echivalentul in lei a 5.000 de euro - si poate fi utilizat pentru achizitionarea de produse in reteaua Media Galaxy, dar si plata de bunuri si servicii sau retragerea de numerar de la ATM-uri.

Altex este cel mai mare retailer de electronice si eletrocasnice din tara si a realizat in 2005 o cifra de afaceri de 275 de milioane de euro si un profit net de 7,5 milioane de euro. Astfel, afacerea Altex aproape s-a dublat comparativ cu 2004, cand a raportat afaceri de aproximativ 146 mil. euro .

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri