Trei producatori de cipuri pentru carduri bancare si telefoane mobile, Infineon Technologies, Samsung si Philips, au fost amendati cu suma de 138 de milioane de euro de catre Comisia Europeana (CE) pentru formarea unui cartel intre 2003 si 2005, potrivit unui comunicat al CE.

Comisia Europeana, care se ocupa de investigatiile antitrust in Uniunea Europeana, a explicat ca cele trei companii "si-au transmis informatii comerciale sensibile" depre preturi, clienti si capacitatea de productie intre septembrie 2003 si septembrie 2005, scrie Mediafax.

"In aceasta era digitala, cipurile pentru carduri sunt folosite de aproape toata lumea. Daca firmele aleg sa incheie astfel de intelegeri, de pe urma carora companiile care cumpara cipurile si consumatorii au de pierdut, acestea ar trebui sa se astepte la sanctiuni", a declarat vicepresedintele CE, Joaquin Almunia. Producatorul german de componente semiconductoare Infineon a primit cea mai mare amenda, de 82,7 milioane de euro, in timp ce compania olandeza Philips are de achitat 20 de milioane de euro.

Compania sud-coreeana Samsung din Coreea de Sud va plati 35 de milioane de eueo, dupa ce sanctiunea sa a fost redusa cu 30% datorita cooperarii cu institutia europeana pe parcursul investigatiei. O a patra companie, Renesas Technology din Japonia, a scapat fara sanctiuni, intrucat a fost cea care a dezvaluit existenta cartelului, a precizat Comisia Europeana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri