Stefanini Romania, subsidiara locala a Stefanini, unul dintre principalii jucatori globali in externalizarea de servicii IT, intentioneaza sa angajeze anul acesta 30 de specialisti IT juniori in centrul din Sibiu. Compania are, in prezent, peste 120 de angajati in centrul din Sibiu, acestia oferind servicii de suport IT in limbile germana, italiana, spaniola si engleza.

Pentru centrul din Sibiu, Stefanini are pozitii deschise pentru agenti helpdesk incepatori, cunoscatori de germana, engleza, franceza sau spaniola. Pe langa cunoasterea limbilor straine mentionate anterior, candidatii trebuie sa aiba si cunostinte de baza in utilizarea calculatorului si a pachetului Microsoft Office. In ceea ce priveste calificarile, absolventii facultatilor de Geografie si Turism au un avantaj in cazul proiectului pe turism, in timp ce pentru serviciile generale de suport IT sunt necesare cunostinte IT de baza.

„Echipa din Sibiu ofera servicii de suport IT, in principal in limba germana. Din acest punct de vedere, Sibiul este foarte ofertant, deoarece aici putem gasi multi candidati care au cunostinte avansate de limba germana”, a declarat Daniela Vercellino, EMEA recruitment manager, Stefanini.

In ceea ce priveste proiectele livrate de centrul din Sibiu, acestea sunt pentru clienti din domenii precum cel auto, dar si turism, consultanta sau industria farmaceutica. „Referitor la piata fortei de munca din Sibiu, si aici avem de-a face cu un deficit de candidati, insa, din fericire, cei existenti sunt mai stabili, sunt orientati catre dezvoltarea profesionala si au o atitudine pozitiva fata de viata profesionala”, a mai spus Daniela Vercellino.

Compania va mai angaja 30 de specialisti pana la sfarsitul acestui an, crescand astfel cu 25% numarul de angajati din Sibiu.

Citeste si:
(P) Cel mai mare targ de joburi, pe 14 si 15 octombrie
(P) Saptamana viitoare, pe 14...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Cluj versus Bucuresti- cum arata salariile programatorilor