Timp de o saptamana, Clujul devine centrul regional al inovarii

Peste 400 de programatori, manageri din IT, universitari si reprezentanti ai mediului de afaceri sunt asteptati in 19-20 martie la Cluj-Napoca, la cea de-a treia editie a a Cluj Innovation Days, cel mai important eveniment de inovare in IT din Europa Centrala si de Est. Printre invitatii forumului regional se numara specialisti din Germania, Austria, Marea Britanie, Franta, Italia, SUA, Romania, alaturi de ambasadori, reprezentanti ai Comisiei Europene, ai mediului academic romanesc si european si ai administratiei nationale si locale.

„Dupa ce in 2014 am discutat despre instrumentele folosite pentru a aduce plusvaloare in inovare si IT, editia din acest an este dedicata procesului si actorilor implicati in transferul tehnologic. Participantii vor avea ocazia sa dezvolte impreuna strategii care incurajeaza inovatia si genereaza idei de succes, sa se inspire din experienta diversificata a vorbitorilor si sa relationeze cu lideri din domeniu, cercetatori si decidenti europeni si nationali”, a declarat Alexandru Tulai, presedintele Cluj IT Cluster, organizatorul Cluj Innovation Days.

Forumul va include dezbateri generale, sesiuni tematice si de networking, un eveniment dedicat cercetatorilor, prezentari de produse si servicii, o dezbatere pe tema Cluj Innovation City. Sunt pregatite si trei paneluri specializate, care au ca teme “Mastering Innovation”, “Tech Track: Mastering Technology” si “Business Track: Mastering Innovation”.

Pentru aceasta editie, organizatorii s-au asociat cu alte patru evenimente dedicate IT-ului si inovatiei, creand astfel saptamana inovarii in IT. „In perioada 14-20 martie, Clujul devine centrul regional al inovarii. Vom avea o intreaga saptamana dedicata domeniului IT si potentialului inovator al acestei parti din Europa : incepem cu Cluj City Apps Hackathon, continuam cu targul JobShop dedicat domeniului IT, lansarea Patronatului Tinerilor Intreprinzatori, conferinta Pioneers Unplugged pentru start-up-uri si Cluj Innovation Days, evenimentul major care coaguleaza comunitatea IT”, a explicat Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster. In total, peste o mie de persoane vor fi angrenate in saptamana inovarii in IT de la Cluj-Napoca.

Cluj Innovation Days este un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster incepand cu 2013 si care urmareste consolidarea comunitatii IT si facilitarea interactiunii cu parteneri de afaceri si sectorul public.

Citeste si:
Componentele inovarii in IT: tehnologia si business-ul
Componentele inovarii in IT:...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri