Google se pregateste sa prezinte Android M, cel mai nou sistem de operare mobil al gigantului american, in cadrul conferintei anuale dedicata dezvoltatorilor I/O (Input / Output – n.red).

Desi compania americana nu a precizat in mod clar ca va avea loc prezentarea oficiala a noului sistem de operare, pe Internet si in mediul virtual au inceput deja sa circule mai multe informatii care leaga evenimentul de o prezentare a functiilor noului SO. Sub numele de “Android M”, sistemul de opererare ar urma sa continue traditia Google de lansare a unui noi versiuni in fiecare an.

Conform informatiilor aparute, Android M “va aduce puterea de procesare pe orice tip de dispozitiv”, imaginile sugerand faptul ca mai multe tipuri de dispozitive vor veni echipate cu acest SO. Mai mult, se pare ca Google isi va concentra atentia pe sistemul de notificari in noul Android M, dupa cum sugereaza The Verge. Ca parte a acestui lucru, inginerii si programatorii de la Google ar urma sa dezvolte un sistem vocal prin intermediul caruia aplicatiile sa poata fi oprite.

In 2014, o data cu evenimentul I/O dedicat dezvoltatorilor de aplicatii, Google a lansat Android “Lollipop” L 5.0. In ciuda popularizarii versiunii sistemului de operare, Android Lollipop nu a confirmat, fiind utilizat, la circa jumatate de an de la lansare, de nici 10% din totalul utilizatorilor de dispozitive cu Android. Primul dispozitiv care a beneficiat de update-ul la Andorid Lollipop a fost Nexus 6, un smartphone gigant dezvoltat impreuna cu Motorola, care, insa, nu a beneficiat de succesul de pe piata al Nexus 5, lansat pe piata in urma cu aproape doi ani de zile.

Evenimentul Google I/O va avea loc la finalul acestei luni, mai precis pe 28 mai.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri