Peste 50% din clientii care isi cumpara un PC fac aceasta achizitie pentru a-si imbunatati performantele in jocuri, fiind unul dintre cele mai importante segmente de crestere ale unei industrii care a fost puternic lovita de aparitia pe piata a noilor tehnologii cu mobile, care au luat locul incet calculatorului personal.

Intr-un interviu acordat wall-street.ro, Gabriel Gidea, director de dezvoltare al Kingston Technology pentru Romania si Bulgaria, unul dintre cei mai mari producatori de componente hardware pentru PC-uri, sustine ca asistam la o nisare a industriei PC-urilor catre zona de gaming, lucru care nu va conduce in niciun fel catre o “moarte a PC-ului”, despre cum s-a vorbit inca din urma cu cativa ani, ci mai degraba la o schimbare de directie in piata.

“Am observat o evolutie pozitiva a PC-urilor, in special pe segmentul de gaming. Trendul crescator va evolua si in viitor, iar practic industria ar urma sa fie sustinuta in cea mai mare parte din astfel de echipamente in anii care urmeaza. (…) Am observat un interes tot mai mare din partea tinerilor”, sustine Gabriel Gidea, potrivit caruia in prezent, rata de schimbare a unitatilor de calcul a scazut tot mai mult, un PC fiind inlocuit chiar si la mai putin de doi ani de zile de la cumparare.

In opinia managerului Kingston Technology, segmentul de gaming este o categorie care se adreseaza unor clienti mai educati, care cunosc mult mai bine detaliile echipamentelor cu care lucreaza sau pe care urmeaza sa le cumpere. “Vorbim despre produse din categoriile mid-spre high-end. Clientii din acest segment sunt foarte atenti la raportul pret-performanta si nicidecum la pret. In acest domeniu nu pretul cel mai mic face diferenta si nici nu putem vorbi despre vanatori de promotii sau de preturi mici”, a mai punctat Gidea.

Intrebat despre cum vede lansarea noului sistem de operare Windows 10 si daca simte o evolutie in ceea ce priveste vanzarile de componente si PC-uri, managerul roman este de parere ca inca este devreme pentru a trage o linie. “Sunt nici doua luni de la aparitia noului sistem de operare pe piata, asadar este prea din scurt sa facem o analiza. Ma astept ca in T4, dupa evenimentul Black Friday, dar si cu ocazia vanzarilor din preajma Sarbatorilor de Craciun cifrele sa faca o diferentiere. (…) Evident ca lansarea Windows 10 va fi un boost pe care piata il va primi”, a mai aratat acesta.

SSD-urile, segment cheie de crestere a pietei de componente

Brandul Kingston este prezent pe piata din Romania prin patru segmente cheie de produse, cele mai importante din portofoliul companiei in materie de vanzari fiind memoriile RAM, urmat de SSD-uri (disk-uri pentru stocare de mare viteza), memoriile externe flash precum si perifericele pentru gaming, un nou segment pe care producatorul l-a introdus de curand pe piata locala de profil.

“SSD-urile sunt o categorie care creste tot mai mult de la un an la altul. Cu siguranta ma astept ca vanzarile sa fie pe un trend pozitiv, asta si pentru ca piata inca nu a ajuns la maturitate si inca nu se afla la nivelul de maturitate pe care il poate duce. (…) Preturile vor scadea, nu atat de mult ca in ultimii doi ani, dar vom asista la scaderi de la un an la altul. Ma astept ca in urmatorii doi ani volumul total de SSD-uri vandute in Romania sa il echivaleze pe cel al hardisk-urilor clasice cu platane”, a mai punctat Gabriel Gidea.

Potrivit datelor Kingston, aproximativ 30% din vanzarile companiei la nivel local sunt generate de echipamentele tip SSD, pe o piata pe care rivalizeaza cu Samsung sau Intel.

Piata SSD-urilor a depasit anul trecut pragul de 100.000 unitati pe plan local, iar estimarile pentru finalul anului indica o crestere de 15% a volumelor vandute.

O alta zona de interes si in care focusul este ridicat este cea a perifericelor HyperX, un segment recent introdus pe piata din Romania de catre producatorul de origine americana.

“Zona de periferice pe segmentul de gaming are un mare potential de crestere, iar noi credem in dezvoltarea sa. Este un segment pe care l-am lansat acum 2 ani pentru a ne apropia de pasionatii de jocuri video sau de eSport. (…) Sunt produse dezvoltate impreuna cu gamerii. Este un segment care creste foarte mult si al carui produse (casti, in special), au preturi ce pornesc de la 300 de lei”, a mai aratat Gidea.

Totodata, aproximativ 35% din totalul vanzarilor Kingston in Romania este generat de vanzarile de memorii externe, cea mai populara capacitate de stocare fiind in prezent cea de 32GB.

“Peste 1 milion de stick-uri USB au fost vandute anul trecut, iar aceasta categorie de produs va inregistra o crestere si in urmatoarea perioada. Anticipam o crestere a volumelor cu 15% pana la sfarsitul acestui an”, estimeaza Gidea.

In opinia directorului de dezvoltare Kingston Technology, segmentul de vanzari online s-a dezvoltat intr-un ritm foarte alert, ceea ce a facilitat accesul clientilor la noile tehnologii. “Vanzarile online au crescut foarte mult, iar in momentul de fata domina in vanzarile de componente pentru PC-uri. Retailul traditional ramane cu o pondere importanta in piata, dar vorbim in tot acest context si de resellerii specializati, magazine dedicate componentelor, extrem de in voga in urma cu cativa ani”, a mai aratat Gabriel Gidea.

Citeste si:

    Black Friday va aduce reduceri pentru toate gamele de produse

    Intrebat de evenimentul comercial al toamnei, care a devenit deja un trend si pe piata din Romania, Gabriel Gidea a subliniat faptul ca anul acesta vor fi reduceri importante la toate gamele de produse comercializate de catre companie pe plan local, iar pregatirile si discutiile cu retailerii sunt intr-un stadiu foarte avansat.

    “Se creeaza o asteptare pe toate categoriile de produse, care se inregistreaza cam cu trei saptamani inainte. La editia de anul trecut am avut listate in magazine produse din toate categoriile, lucru care se va repeta si in acest an. Vor fi reduceri, in medie, de 30% pentru toate gamele de produse”, a mai aratat managerul Kingston Technology.

    Competitiile de eSports, un imbold pentru piata PC-urilor: In cativa ani vom avea peste 5 milioane de gameri

    Competitiile de sport electronic, numite si eSports, au crescut intr-un ritm fantastic in ultimii ani, un merit in acest sens avandu-l si comunitatea dezvoltata de catre Silviu Stroie (foto mai jos) si echipa din spatele Computer Games si a PGL (Professional Gamers League), Silviu Stoie (foto mai jos) fiind omul care a adus pentru prima data o competitie internationala in Romania si care in acesta toamna va organiza cel mai mare eveniment desfasurat pana acum in Romania, la Cluj.

    Citeste si:

      In opinia lui Gabriel Gidea, acest fenomen care a luat o amploare neasteptata in ultimii ani, se va dezvolta spectaculos in urmatorii ani.

      “Este o comunitate care creste continuu. Este un boost de imagine, dar si in vanzari, atat pentru noi, cat si pentru tara noastra. Ma astept ca numarul de vizitatori sa creasca de la o editie la alta, dar mai ales sa se dezvolte comunitatea gamerilor din Romania. In urmatorii 3-5 ani numarul gamerilor din Romania va depasi pragul de 5 milioane de fani”, a spus Gidea.

      Popularitatea sporturilor electronice in lume, dar si in Romania a inceput sa creasca tot mai mult, o data cu implicarea mai multor actori importanti din piata in fenomentul eSports.

      In Romania, unul dintre cele mai populare sporturi electronice este Counter-Strike. Un alt joc foarte popular este League of Legends, dar si comunitatea de Dota este semnificativa. Un alt joc care a prins foarte bine publicul roman, inca din versiunea de Beta si unde exista chiar si jucatori profesionisti, este Hearthstone.

      Computer Games a inceput deja pregatirile pentru al doilea eveniment sportiv din acest an, editia de toamna a DreamHack.

      Evenimentul programat pentru finalul lunii octombrie – inceputul lunii noiembrie se va desfasura pentru prima data in afara Capitalei. Astfel, intre 30 octombrie -1 noiembrie, DreamHack se va desfasura in Cluj, orasul desemnat Capitala Europeana a Tinerului in 2015.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea IT & C »



      Setari Cookie-uri