Lenovo, cel mai mare producator de PC-uri la nivel global, se pregateste sa intre putenic pe piata device-urilor Smart de anul viitor inclusiv la nivel local, brandul Motorola, intrat in portofoliul gigantului chinez, urmand sa aiba un rol esential in dezvoltarea companiei in cursul anului 2016.

Chiar daca rezultatele la nivelul anului 2015 sunt mult peste asteptari, compania apropiindu-se pentru prima data de pragul de 30% al cotei de afaceri pe segmentul PC-urilor, planurile pentru anul urmator sunt si mai mari in ceea ce priveste dezvoltarea pe zona de mobile.

„Pentru anul 2015 ne-am depasit asteptarile. Piata de PC-uri a pornit furtunos in primul trimestru, cand a cunoscut cresteri de 15% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Dupa trei trimestre piata este in stagnare, dar avem asteptari mari in ceea ce priveste evolutia din ultimul trimestru. Noi am reusit sa ne crestem cota de piata, astfel ca la finele celui de-al treilea trimestru am ajuns la o cota de piata de 29,2% pe PC-uri, cea mai mare cota de piata de pana acum, asta in conditiile in care in 2014 se situa undeva intre 26-27%”, a declarat Aurel Netin, directorul general Lenovo Romania, intr-un interviu pentru wall-street.ro.

Lenovo: 80% din vanzarile de smartphone-uri sunt generate de un singur operator de telefonie. Negociem si cu ceilalti mari jucatori din piata

Potrivit managerului Lenovo, evolutia business-ului companiei a fost marcata in cea mai mare parte de o crestere in zona de SMB (companii mici si mijlocii), dar si pe segmentul de Large Accounts, cu o scadere pe partea de consumer, care de mai multe trimestre inregistreaza scaderi.

„Aproximativ 60-65% din business-ul Lenovo Romania este generat de PC-uri, in timp ce 30% este generat de segmentul de mobile, 5% din total fiind generat de servere, o piata care se dezvolta. (...) Pe zona de mobile avem loc foarte mare de crestere. Stam bine, dar nu atat de bine precum am fi putut sta. In momentul de fata avem o relatie comerciala foarte buna cu operatorul Digi Mobil, care ne asigura intre 60-80% din vanzari. Suntem foarte aproape sa finalizam discutiile cu cei trei mari operatori si sper ca vom grabi procesul, dar acest lucru ar urma sa se petreaca de anul viitor”, a mai punctat Aurel Netin.

In opinia sa, integrarea Motorola va fi poarta de acces a companiei pe zona de mobile, dar si un moment important in dezvoltarea brandului la nivel global.”Pe segmentul de mobile am pierdut timp. Din luna martie ne putem astepta la noi modele in portofoliu, pentru ca de la 1 aprilie sa ofertam toata gama de produse, care va cuprinde si noile echipamente Motorola. Va fi un moment crucial pentru dezvoltarea noastra”, a mai spus seful Lenovo.

Piata tabletelor, in picaj

Dupa ce vocile din industria IT anuntau inevitabila „moarte a PC-ului”, piata tabletelor, candva printre „vedetele” dezvoltarii tehnologice, traverseaza un moment nefavorabil, chiar si cele mai optimiste estimari aratand un declin accelerat al pietei in acest an.

„Piata tabletelor este in scadere. Romanii au ajuns sa isi schimbe mai des gadget-urile, dar chiar si asa unii jucatori deja si-au schimbat strategia. Piata de tablete exista, nu cred ca va disparea, dar se va comprima, ori vom asista la o repozitionare a acestui dispozitiv. Tableta va fi un produs intre smartphone si PC-uri, dar cea mai interesanta zona va fi cea a convertibilelor. Ma astept ca piata de tablete sa inregistreze anul acesta un declin de 10-15% fata de anul trecut. Nu are cum sa mai creasca. Anul viitor vor mai scadea si apoi se va stabiliza”, a punctat Netin.

Chiar si asa, focusul Lenovo pentru anul care urmeaza va fi centrat in zona smartphone-urilor.

„Ma astept ca toata gama motorola sa ajunga pe piata in 2016, ceea ce va face sa fim mult mai prezenti. Ma astept ca piata de smartphone-uri sa ajunga in acest an la 2,5 milioane de unitati, iar tinta noastra era sa ajungem la o cota de 10% din piata. Va fi foarte greu de atins, insa pentru anul viitor vrem 20% din piata, iar asteptarile pot deveni realitate. Piata smartphone-urilor este dominata in prezent de vanzarile prin operatori (70%), in timp ce retailul are 30% din piata”, a mai punctat managerul Lenovo Romania.

Lenovo este cel mai mare producator local si global de PC-uri, pe o piata pe care mai concureaza cu companii precum HP, Dell, Toshiba sau Asus. Pe zona de smartphone-uri, principalii concurenti ai companiei la nivel local sunt Samsung, Allview sau Apple.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri