In industria de software, in care lucreaza aproximativ 100.000 de oamenii, foarte multi dezvoltatori primesc constant oferte de la 2-3 companii si ajung sa nu mai finalizeze niciun proiect transformandu-se in traseisti, a declarat pentru wall-street.ro, Vladimir Sterescu, CEO al furnizorului de servicii de outsourcing Computer Generated Solutions (CGS).

CGS are in jur de 3.000 de angajati in Romania in patru centre: Bucuresti unde compania are 1.300 de angajati, Brasov cu 1.000-1.100 de oameni, Sibiu (aproximativ 450-500 de persoane) si Targu-Jiu cu 120 de salariati. In aceasta perioada compania face primele recrutari pentru cel de-al cincilea centru din Romania, in Galati, in acest oras urmand sa fie recrutati circa 2.000 de oameni in urmatorii doi ani si jumatate.

Compania americana ofera servicii in aproximativ 20 de limbi straine din centrele din Romania, insa la Targu-Jiu furnizorul lucreaza doar pentru proiecte in limba romana. De asemenea, media de varsta a angajatilor din acest oras este de 27-28 de ani, fata de 23-24 de ani in celelalte centre.

“Oamenii din Targu-Jiu sunt foarte, foarte talenti, iar ei chiar apreciaza faptul ca un loc de munca, au o cultura a aprecierii locului de munca, o spun, verbalizeaza acest lucru, ce nu se intampla in Bucuresti, Brasov sau Siibiu. Cred ca este bine sa ai de unde alege, dar este foarte rau cand anumiti oameni lucreaza cu 2-3 oferte proaspete pe masa zi de zi. Aceia sunt oameni care nu mai sunt motivati, nu mai vor sa finalizeze nimic, ei nu lucreaza sa finalizeze, ei sunt trecatori, sunt trasesti”, spune Sterescu.

El afirma ca un astfel de fenomen se intalneste foarte des in industria de software.

„Acum este o penurie de dezvoltatori software atat de mare incat foarte multi dintre ei isi schimba joburile la 6-7 luni. Sunt sunati de catre agentii de recrutare zilnic. In momentul in care cineva te suna zi de zi si te intreaba: <<Vrei sa vii la mine?>> si tu ii zici <<Domne, abia mi-am schimbat jobul! Stai sa ma acomodez>> El te intreaba: „Cat ai?>> Si tu zici 1000 de euro. El zice ca iti da 1.200, 1.300, 1.400 de euro. Tu tot ii spui ca nu vrei, dar in momentul acela o iei razna. E ca si cum ai castiga iar la Loto. Tu nu mai esti acolo, nu mai esti motivat sa livrezi. Tu doar vii la birou. Un proiect in dezvoltarea de software dureaza sase-sapte luni si e clar ca poate tu nu ai fost de la inceput si probabil nici nu-l vei finaliza pentru ca vei pleca", explica seful CGS.

Vladimir Sterescu adauga ca ceea ce se intampla in domeniul software se poate intampla si in anumite zone din industria de outsourcing, in special pe segmentul de limbi straine rare, precum germana.

"Exista riscul sa se creeze o cultura a omului care nu mai finalizeaza, care nu mai motivatie sa faca lucrurile bine. Tara lucrului bine facut...despre asta vorbim. Iar ceea ce se intampla este rau pentru ca atunci cand scade calitatea, trebuie sa peticesti, cresc costurile, iar clientii devin nemultumiti. Iar industria software este un brand de tara si ar trebui vazut ce poate fi facut. E buna competitia, e bine ca angajatii sa aiba de unde alege, dar trebuie gasita acea parghie prin care sa-i facem sa si stea”, spune Sterescu.

CGS a avut anul trecut o cifra de afaceri de 31 de milioane de euro si profit net de 6,3 milioane de euro, conform Ministerului de Finante. Compania este prezenta pe piata locala din 2006 cand compania americana a cumparat EasyCall, companie fondata in 2002 de catre Vladimir Sterescu, Sorin Cristescu si Gheorghe Rusu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri