De multe ori daca esti familiar(a) cu un domeniu, ai o perpectiva subiectiva, oarecum limitata asupra ceea ce ne inconjoara, dat fiind ca, traind zi de zi in acelasi mediu, numai cu un exercitiu dificil poti obtine o viziune panoramica.

Suprindem diferit copilul care creste sub ochii nostri si pierdem liniile generice. Ni se pare ca orasul in care traim se schimba prea putin, in timp ce vizitatorul accidental, turistul sau expatul, surpinde pulsul citadin in mod diferit. De aici si „mitul strainului”. Strainul, cel neatasat zilnic de oameni, mediu, betoane are darul unei viziuni uneori mai clare, chiar daca pierde unele detalii. La fel cum imaginea orasului privit de la ochiul de geam al unui avion surpinde o ordine exacta, care altfel ne scapa de la nivelul solului.

La noua ani pe piata, Veracomp, companie specializata pe solutii IT, a incercat o noua perspectiva. Compania a discutat cu o parte dintre furnizorii Veracomp pentru a discuta despre cum vad piata romaneasca – atat cu partile bune, cat si cu cele negative. Perspectiva strainului este atat interesanta, cat si utila, nefiind atat de familiari cu ceea ce se intampla, de zeci de ani, in Romania.

Asteptarile fata de piata si businessul din Romania

In mod evident, cele mai multe asteptari se reflecta in cifre. Oricine investeste intr-un business, oriunde in lume, o face pentru ca a considerat ca piata respectiva ofera potential. Dincolo de cifre, insa, vendorii prezenti in portofoliul Veracomp au si alte asteptari.

F5 are o pespectiva confirmata: “complexitatea crescanda a retelelor, necesitatea de a reduce riscurile de securitate este o prioritate cheie a companiilor. In ultimii ani, tehnicile de furt de date s-au sofisticat asa incat, la nivel global, piata de frauda cibernetica era estimata, in 2014, la peste 104 miliarde de dolari”. Cresc, in mod logic, si sumele investite de companii in solutii de securitate. Ca atare, F5 si-a propus sa isi dubleze prezenta in Romania, in urmatorii doi ani: „Atat ca si cifra de afaceri, cat si din punct de vedere al fortei retelei de parteneri, consideram ca piata romaneasca ofera, in acest moment, potential suficient pentru a transforma aceste asteptari in realitate”, spune Jakub Sumpich, territory manager, F5.

Pentru producatorul Certes, recent introdus in portofoliul Veracomp, piata romaneasca este una extrem de matura din punct de vedere al avansului tehnologic: „consideram ca piata si comunitatea romaneasca sunt extrem de mature in ceea ce priveste abordarea conceptelor si tendintelor din cybersecurity, ceea ce ne va sustine in dezvoltarea viitoare” declara Eugen Rusen, director tehnic, EMEA Certes Networks.

Provocarile pietei romanesti

Pentru noi, piata romaneasca este un dat. Cu bune si rele, ne adaptam contextului economic, cautam permanent solutii adecvate momentului. Pentru cineva din afara, insa, nu exista „dat”-uri. In aceeasi masura, numarul semnelor de intrebare este mai mare.

O provocare tipica pentru nisa solutiilor IT specializate consta in atingerea unui nivel optim al notorietatii: „Va trebui sa facem eforturi pentru a creste notorietatea produselor si tehnologiilor noastre. Suntem inca, in principal, priviti ca un vendor de solutii de load-balancing, cand de fapt ne concentram in special pe aplicatii de securitate”, continua Jakub Sumpich, territory manager, F5.

Alteori, poate fi vorba de tipicul proceselor si al pietei in ansamblu, de gradul redus de predictibilitate: „Ne este inca destul de dificil sa estimam durata unui ciclu complet al unui proiect in Romania. Acesta este un aspect la care vrem sa lucram in 2016,” declara Eugen Rusen, director tehnic, EMEA Certes Networks.

La un pol diferit, RSA face referire la nivelul de instruire al specialistilor: „Avem o varietate larga de programe de instruire disponibile partenerilor, atat cu continut de vanzari, cat si cu orientare tehnica, care – in cea mai mare parte – sunt disponibile partenerilor online si gratuit, una din dificultatile cele mai frecvente constand in a-i determina pe acestia sa aloce timp si resurse dedicate, care sa urmeze aceste programe si apoi sa abordeze cu incredere baza de clienti. Utilizarea acestor programe de training au optiuni de ‚,drop in/drop out’' care permit intreruperea, continuarea si completarea unei sesiuni educative in functie de dispobibilitatea de timp a fiecarui participant”, declara Steve Wheeler, EMEA distribution director, RSA.

Romania – oportunitati inca neexploatate

Se considera ca pietele emergente ofera cele mai multe oportunitati de dezvoltare pentru aproape orice tip de business. Cand este vorba despre o piata atat de specifica cum este cea a solutiilor IT specializate sau chiar de nisa, in unele cazuri, nivelul superior de pregatire al specialistilor, in alte cazuri nivelul scazut de adoptie al tehnologiilor de varf reprezinta, cu siguranta, oportunitati.

Cresterea traficului IP si a numarului tot mai mare de echipamente conectate la Internet, proliferarea aplicatiilor si a centrelor de date virtualizate in cloud deopotriva cu cresterea numarului si tipurilor de amenintari reprezinta pentru F5 factori cheie care vor conduce la cresterea brandului pe termen lung. Reprezentatii F5 sunt de parere ca, oportunitati inseamna toate acele puncte in care compania are inca de lucru in Romania: cresterea notorietatii, dezvoltarea competentelor tehnice – inseamna oportunitati pentru ca odata realizate se traduc prin dezvoltarea cifrei de afaceri: “Mai mult decat atat, luam in considerare posibilitatea de a deschide un birou local in Romania, ceea ce ar insemna un nivel mai bun al asistentei si suportului asigurat clientilor si partenerilor nostri,” afirma Jakub Sumpich, Territory Manager, F5.

Pentru o companie precum LifeSize, care se concentreaza pe solutii cloud de videoconferinta “exista mai multe oportunitati in piata, in relatie cu clientii care au ajuns la concluzia ca este imperios necesar sa reduca serios din costurile pe care le genereaza infrastructurile existente” declara Marco Michieluzzi, director de vanzari pe zona Europa de Est si Turcia, Lifesize.

Romania va oferi in urmatorii 5 ani, conform reprezentantilor Certes, oportunitati majore pentru liderii tehnologici pentru ca „aici se gasesc 9 din primele 15 orase cu cea mai rapida conexiune la Internet. In plus, nivelul crescand al mobilitatii fortei de munca, adoptia serviciilor cloud si controlul centralizat al proceselor de management vor constitui in 2016 factori-cheie in stabilirea bugetelor alocate solutiilor de securitate,” declara Eugen Rusen, director tehnic, EMEA Certes Networks.

Nu sperie nici bugetele semnificativ mai mici, nici micile hopuri care uneori temporizeaza sau alteori blocheaza ciclurile de vanzare sau implementare a unei solutii complexe IT.

„Privim cu incredere catre 2016. In cei aproape 9 ani de existenta am invatat sa ne dezvoltam chiar si in anii in care cifra de afaceri nu a crescut; asta pentru ca au fost ani in care economia mergea struna iar proiectele se inchideau relativ usor, au fost si ani de picaj economic in care – mai greu decat oricand – proiectele de solutii erau putine si dificil de inchis si ne-am orientat eforturile pe dezvoltare strategica. Avem toate semnele ca, in 2016, vom atinge un echilibru intre oportunitati si provocari” declara Catalin Matei, CEO, Veracomp.

Tu cum privesti piata de solutii IT din Romania? Care crezi ca sunt provocarile si potentialul pietei? Te invitam sa comentezi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri