Am copilarit, ca multi dintre voi, cu Star Trek: Next Generation, in anii ’90. Acolo societatea nu mai avea nevoie de cursuri de schimb si de bani, toti vorbeau o singura limba si toata omenirea era dezvoltata aproape uniform, beneficiind de cele mai noi tehnologii, sistem de sanatate si educatie. Priveam prin ochi de copil aventurile Capitanului Picard si imi doream nespus sa am acces la macar o fractiune din acea tehnologie. Acum, in 2017, visul s-a implinit. Sau, mai corect, s-a implinit pentru altii.

Scriu randurile acestea intr-o cafenea din Munchen. In dreapta mea cativa oameni vorbesc in spaniola, in fata intr-o limba slavica. Oras cosmopolit. Toti zambesc, eu am o mimica…plata. Vin de la Fujitsu Forum, una dintre cele mai ample demonstratii de tehnologie anuale si un loc pe care, copil fiind, as fi dorit incomensurabil de mult sa am sansa sa il vizitez.

De-a lungul anilor am participat la cele mai mari targuri de tehnologie din lume, din Las Vegas pana in Shanghai, am asistat de-a lungul a peste o decada de scris pe IT&C la cele mai impresionante lansari de tehnologii – unele au avut succes, altele au fost ingropate intr-o pagina seaca a Wikipedia. Toate m-au fascinat si m-au ajutat sa zambesc, sa visez la o societate mai buna, mai fericita, mai tehnologizata, mai avansata, mai bogata.

Astazi nu mai pot zambi si, oficial, ca “om mare”, urasc ca nu traim in societatea utopica a Star Trek. Egalitate, fraternitate si… impartire de tehnologie.

Fujitsu Forum a fost picatura care a umplut paharul.

Astazi, in sali enorme in care au intrat 15.000 de oameni, am vazut cum va arata sistemul de transport public in tarile dezvoltate – bilete electronice, autobuze construite ca “masini de entertainment”, dotate chiar si cu realitate virtuala, monitorizate prin GPS si anuntat timpul de sosire si plecare “la secunda” in statii.

Am zambit amar, gandindu-ma la “aventura” mea cu tramvaiul 21 pana pe Mosilor, acea relicva vetusta si invechita (scuzati pleonasmul multiplu, dar nu pot sublinia ce jeg era inauntrul sau), o bataie de joc plina de boli si mirosuri pestilentiale. La nici trei zile distanta, sunt fata in fata cu “autobuzele viitorului” care, fara doar si poate, exista deja in anumite tari foarte dezvoltate pe care noi ne permitem, maxim, sa le vizitam o data pe an, sa ne minunam, apoi sa ne intoarcem la Firea noastra, statuile ei infecte si bisericile fara numar.

Apoi am vazut o masina de politie. Superba, dotata cu senzori avansati de proximitate si pilot automat, conectata la o retea ce apartine unui “Smart City” care monitorizeaza in timp real toate masinile de politie. Dispacher-ul le poate directiona si transmite informatii despre incidente, date despre trafic real time si, la nevoie, poate trimite pe ruta cea mai scurta intariri. Totodata politistii din viitoarele si actualele Smart Cities primesc analize detaliate la cerere privind identitatea persoanelor care trec prin anumite zone si, prin camerele de supraveghere (si identificare) din oras, suspectii pot fi urmariti.

Si apoi, instant, mi-au venit in minte nenumarate secvente cu politistii romani, incapabili sau, daca nu incapabili, blocati de o lege invechita si care parca da mai multe drepturi infractorilor, decat organismelor de lege. Dar ce vorbesc, nu “parca” – uitati-va cum colcaie de penali la “conducerea” Romaniei. Mi-am amintit secventa aceea in care cetateanu arestat de politie a iesit, efectiv, pe geamul masinii, si a fugit, cu politistii langa el. Am mers mai departe.

Si am ajuns la un birou aparent banal – un monitor mare, tastatura si cativa senzori. Parea un birou de corporatie dar descrierea spunea “loc de munca in sectorul public”. Birou care se poate regla pe inaltime si muta cu usurinta. Computere moderne, scanare de retina (pentru Politie, de exemplu), scanarea palmelor, pentru identificare rapida fara sa ai nevoie de buletin. Curat, alb, futuristic, dar totusi ATAT de actual.

Pentru altii. Mi-am adus imediat aminte de umilinta petrecuta la Posta Romana saptamana trecuta, de imprimanta cu ace din anii ’90, monitoarele CRT si mouse-ul cu bila al doamnei de acolo. De cozile infernale la Primarii, la Pasapoarte, la permisele de conducere sau buletine. De umilinta de la ANAF, unde trebuie sa stai in GENUNCHI, la PROPRIU, pentru a da bani statului, pentru a avea ce sa fure politicienii din clasa actuala politica, si nu numai.

Lehamite si regret. Acestea sunt, din pacate, cuvintele care insotesc toate tehnologiile desprinse din Star Trek si nu numai. Dezamagire pentru ca, fata de altii, noi, cei care calatorim, vedem ce se intampla in afara granitelor tarii si nu mai putem sa ne multumim doar cu ce avem, cu firimiturile lasate de PSD, PDL, PNL sau cine se mai succede in “fruntea” tarii.

(Teleorman "Smart City" - 2017)

Mi-ar fi placut sa imi pot dona invitatiile la astfel de targuri catorva romani din zone care voteaza, in nestiinta, de ani buni, PSD. Sa le dau acelor oameni sansa de a vedea ce NU se intampla in Romania, dar ce s-ar putea face, daca nu s-ar fura banul public. Poate atunci, abia atunci, vor deschide ochii si vor spune, mirati: “Vai, daca stiam ca EXISTA asa ceva…”. Poate abia atunci nu vor mai accepta sa fie calcati in picioare, umiliti, jigniti fatis de o clasa politica complet dezinteresata de binele nostru, al celor care (inca) au ramas in Romania.

Tot la astfel de targuri de tehnologie ii inteleg pe cei peste 4 milioane de romani care au fugit din tara in ultimii ani, si inteleg foarte clar de ce Romania este pe locul doi MONDIAL la migratie.

Nu plecam din tara pentru ceva mai bun. Nu. Plecam din tara pentru a avea ceva NORMAL.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri