Entersoft Romania a obtinut in 2017 o crestere a cifrei de afaceri cu 10% fata de anul anterior, pana la 830.000 de euro, in timp ce profitul s-a majorat cu doua cifre procentuale.

Cresterea din 2017 a fost asigurata prin proiectele derulate la clienti noi, prin participarea la implementari internationale, alaturi de echipe din celelalte tari, dar si prin extinderea proiectelor la clientii existenti din Romania. Prin partenerii locali s-au contractat cu 20% mai multe proiecte decat in 2016.

“2017 a fost un an predominat de cloud si SaaS, atat in cazul proiectelor internationale, cat si de la nivel local. Companiile doresc tot mai mult sa aiba o predictibilitate cat mai buna a investitiilor pe care le fac in tehnologie si pun mult accent pe optimizarea costurilor. Ne asteptam ca si in 2018 mai mult de 50% dintre companii sa solicite solutii de business integrate, gazduite in cloud prin Microsoft Azure. De asemenea, o mare parte dintre companii vor investi in software de business doar daca vor avea la dispozitie optiunea de a implementa o astfel de aplicatie in regim Software-as-a-Service (inchiriere) sau alte solutii de finantare convenabile”, declara Cristi Cozic, country manager al Entersoft Romania.

Entersoft Romania a incheiat deja un parteneriat cu o organizatie europeana cu ajutorul careia investitiile in software pot fi recuperate in proportie de pana la 70%, ceea ce este un mod bun prin care companiile pot adopta tehnologii noi pentru a spori productivitatea si competitivitatea la nivel national sau international.

Tot mai multe companii care doresc sa implementeze solutii de business integrate se orienteaza catre cloud pentru ca investitia initiala in infrastructura (servere) este mult mai mica iar necesarul de profesionisti IT care sa se ocupe de instalarea si mentenanta acestei infrastructuri este si el redus. Mai mult, in cloud toate datele sunt securizate, datele beneficiaza de backup si implementarea unei solutii ERP sau CRM este mai rapida.

Din punct de vedere financiar, Entersoft Romania are ca obiectiv depasirea primului milion de euro ca venituri, obiectiv perfect tangibil luand in calcul si faptul ca, in 2017, compania a lansat o noua solutie – Entersoft WMS - in urma unei investitii de grup de peste 5 milioane de euro. Compania a inceput deja implementarea solutiei de optimizare a depozitelor la clienti din Romania si din regiune, o importanta crestere putand veni in 2018 din acest segment.

In primele luni ale anului vor fi in derulare implementari la clientii noi precum DHS Bike Parts, Railing Design sau Mantzaris, dar si extinderi la clienti din portofoliu precum JTI sau SofMedica.

Entersoft Romania este acum printre putinii furnizori de pe piata care ofera o solutie complet integrata ERP, CRM, SFA, Retail, WMS, Document Management, foarte potrivita pentru companii in dezvoltare si departamente ale companiilor mari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri