Poti renunta la contractul de telefonie, internet sau televiziune daca furnizorul majoreaza tarifele. Operatorul este obligat sa te anunte cu cel putin 30 de zile inainte prin SMS, email, contul tau de client, fax sau scrisoare. In acest interval, daca nu esti de acord cu modificarile, poti denunta contractul, fara a plati despagubiri.

Principalele doua tipuri de contracte sunt in scris sau la distanta.

1. Contractele incheiate in scris

De regula, contractele incheiate in scris se realizeaza in doua exemplare originale. Cere-i furnizorului un exemplar si pastreaza-l pe toata perioada sa de valabilitate!

Contractul contine de regula mai multe documente: pagina principala, termeni si conditii generale, brosuri de tarife. Verifica daca ai primit tot contractul! In caz contrar, solicita-i agentului de vânzari toate aceste documente.

In principiu, contractele pe care furnizorii le incheie cu consumatorii sunt contracte de adeziune, fiind redactate in intregime de furnizori.


Cere-i furnizorului contractul-cadru!



Contractul-cadru este acel contract care contine prevederi generale aplicabile in relatia dintre un utilizator si un furnizor de servicii, indiferent de oferta concreta pentru care opteaza utilizatorul.

Furnizorii de internet sunt obligati sa publice pe site-urile proprii contractul-cadru pe care il incheie cu utilizatorii, precum si procedura de solutionare a reclamatiilor. De asemenea, sunt obligati sa-ti inmâneze o copie a contractului-cadru daca soliciti acest lucru.

Astfel, nu esti obligat sa semnezi contractul pe loc!
Poti sa iei aceste documente acasa sau le poti consulta direct pe site-urile furnizorilor.

Ce trebuie sa contina in mod obligatoriu contractul

Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.111/2011, contractul tau cu furnizorul de servicii de acces la internet trebuie sa contina cel putin urmatoarele clauze minime:

  • datele de identificare ale furnizorului;
  • serviciile oferite;
  • tarifele pentru fiecare serviciu si produs contractat impreuna cu serviciul, modul de aplicare a acestora, modalitatile prin care pot fi obtinute informatii actualizate privind totalitatea tarifelor practicate de furnizor, modalitati de plata;
  • durata contractului;
  • conditiile de reinnoire a contractului;
  • conditiile de incetare a furnizarii serviciilor si a contractului;
  • conditiile in care iti poate fi suspendat serviciul;
  • cand se aplica si la ce despagubiri ai dreptul in cazul in care furnizorul nu respecta nivelurile de calitate si celelalte clauze asumate prin contract;
  • cum se initiaza procedura de solutionare a litigiilor;
  • ce masuri va lua furnizorul in cazul aparitiei unor incidente si amenintari referitoare la securitatea sau integritatea retelei sau serviciilor;
  • ce niveluri de calitate se angajeaza sa-ti ofere furnizorul (termenul de conectare initiala la reteaua si/sau serviciile oferite de furnizor, termenul de remediere a deranjamentelor, termenul de solutionare a reclamatiilor);
  • parametrii de calitate reglementati de ANCOM;
  • modul de masurare si gestionare a traficului pentru evitarea congestionarii retelei si cum iti afecteaza acest lucru calitatea serviciului;
  • ce servicii de asistenta tehnica si de relatii cu clientii iti ofera furnizorul si cum le poti contacta;
  • ce restrictii iti impune furnizorul la utilizarea echipamentului terminal, precum si la accesarea anumitor servicii sau aplicatii;
  • cat timp trebuie sa utilizezi un anumit serviciu pentru a beneficia de anumite promotii sau avantaje;
  • toate sumele pe care le datorezi furnizorului la incetarea contractului, inclusiv, daca este cazul, recuperarea anumitor costuri legate de echipamentul terminal contractat.

Ce, cum si unde reclami

Daca furnizorul nu respecta contractul poti sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor! In aceasta situatie, ANCOM poate oferi consiliere si mediere, neputând insa sanctiona furnizorul.

ANCOM poate lua masuri daca:

• ti se furnizeaza si factureaza serviciul de internet fara a avea un contract incheiat cu furnizorul,
• contractul tau nu cuprinde toate clauzele minime mentionate anterior,
• furnizorul a modificat contractul fara sa te notifice.

2. Contractele la distanta

Contractul la distanta este acel contract incheiat in cadrul unui sistem organizat de vanzari sau de prestare de servicii, fara prezenta fizica simultana a celor doua parti, cu utilizarea exclusiva a unuia sau mai multor mijloace de comunicatie la distanta (de exemplu, telefon, scrisoare, e-mail, aplicatii online etc.).

Din 13 iunie 2014 beneficiezi de o protectie sporita la incheierea unui contract la distanta.

Oferta

Inainte de incheierea contractului la distanta, furnizorul trebuie sa-ti transmita urmatoarele informatii, intr-o forma clara si inteligibil:

  • identitatea furnizorului si datele sale de contact (adresa, telefon, fax, e-mail);
  • principalele caracteristici ale serviciilor si produselor care urmeaza sa fie contractate;
  • pretul total al serviciilor si produselor: valoarea planului tarifar, traficul de date inclus, extraoptiunile ce urmeaza sa fie activate si valoarea acestora, tarifele pentru depasirea unitatilor incluse, costurile de transport pentru echipamentul livrat, daca este cazul;
  • durata contractului, conditiile de incetare a contractului si penalitatile aplicabile, daca este cazul;
  • conditiile, termenele si procedurile de exercitare a dreptului de retragere (vezi subsectiune mai jos) din contract; de asemenea, vei primi si formularul de retragere pus la dispozitie de furnizor;
  • data de la care vor fi furnizate efectiv serviciile/livrate produsele, modalitatile de plata si de livrare a echipamentului, daca ai comandat si un echipament;(detalii in sectiunile urmatoare)
  • in cazul achizitionarii unui produs, informatia ca trebuie sa suporti costul returnarii produsului in caz de retragere din contract, iar daca acesta, prin insasi natura lui, nu poate fi returnat in mod normal prin posta, informatii privind costul de returnare;
  • daca folosirea unui mijloc la distanta pentru incheierea contractului te costa mai mult decat tariful obisnuit/standard, trebuie sa ti se comunice aceste costuri (de exemplu, in cazul in care suni la un numar de telefon cu suprataxa);
  • mentiuni referitoare la garantia legala privind conformitatea produselor, la serviciile de asistenta dupa vanzare si service sau alte garantii comerciale;
  • informatii despre plata unui avans sau a unei garantii, daca este cazul;
  • cum poti face o reclamatie, precum si daca si cum poti solutiona un litigiu in afara instantelor de judecata;
  • daca exista coduri de conduita in vigoare, relevante pentru furnizarea serviciilor contractate;
  • aplicarea unor masuri tehnice de protectie pentru continutul digital, interoperabilitatea acestuia cu componentele hardware si software, daca este cazul si furnizorul detine aceste informatii.

Dreptul de retragere

Ai dreptul sa te razgandesti si sa te retragi dintr-un contract la distanta, fara a invoca vreun motiv, in termen de 14 zile de la data incheierii contractului respectiv.

Daca scopul principal al contractului tau este achizitionarea unui echipament (telefon, tableta, PC etc.), termenul de 14 zile se calculeaza de la data primirii produsului.

Furnizorul trebuie sa te informeze cu privire la dreptul tau de a te retrage atat la prezentarea ofertei, cat si la confirmarea ofertei/incheierea contractului. Verifica daca ai primit formularul de retragere!

Daca nu ai primit informatiile privind dreptul de retragere, termenul in care te poti retrage din contract se prelungeste la 12 luni, incepand cu sfarsitul perioadei initiale de retragere. Daca ai primit aceste informatii intre timp, te poti retrage din contract in termen de 14 zile de la data la care le-ai primit. De asemenea, nu ai nicio obligatie de plata a serviciilor utilizate daca nu ai fost informat cu privire la dreptul si conditiile de retragere.

Poti sa soliciti retragerea din contract folosind formularul de retragere care ti-a fost pus la dispozitie de furnizor sau poti trimite doar o cerere din care sa reiasa intentia ta clara de a te retrage din contract. Cererea trebuie sa cuprinda suficiente date pentru identificarea contractului tau in baza de date a furnizorului, adica cel putin numele tau si adresa, data incheierii contractului si obiectul acestuia.

Atentie! In cazul unui litigiu, trebuie sa poti proba ca ai cerut retragerea din contract. Astfel, trimite formularul/cererea de retragere cu confirmare de primire sau cere furnizorului un numar de inregistrare pentru solicitarea trimisa prin e-mail sau depusa la un punct de lucru al furnizorului! Unii furnizori iti pot oferi posibilitatea de a completa si transmite formularul de retragere online. In acest caz, trebuie sa primesti automat o confirmare ca furnizorul a primit solicitarea ta.

Obligatii suplimentare in caz de retragere:

  • Daca ai primit vreun produs (telefon, tableta etc.) in baza contractului la distanta incheiat, trebuie sa-l returnezi in termen de 14 zile de la data de la care ai notificat furnizorul ca doresti sa te retragi din contract. Poti folosi terminalul pentru determinarea naturii, caracteristicilor sau a functionarii acestuia, dar daca il returnezi deteriorat sau defect, ai obligatia sa platesti pentru diminuarea valorii sale sau chiar intreaga sa valoare, dupa caz. De aceea, recomandam sa nu inlaturi nicio folie de protectie daca aceasta exista si sa manipulezi cu grija terminalul.
  • Costul returnarii produsului este suportat de tine daca furnizorul nu s-a oferit sa suporte el acest cost sau nu te-a informat cu privire la faptul ca trebuie sa suporti aceste costuri.
  • •Daca ai cerut ca serviciul sa iti fie activat inainte de a expira termenul de retragere de 14 zile, ai obligatia sa platesti serviciile utilizate pâna la data la care ai anuntat furnizorul ca doresti sa te retragi din contract. De asemenea, este posibil ca furnizorul sa-ti ceara sa platesti si contravaloarea instalarii echipamentelor, daca este cazul. In situatia in care serviciile au inceput sa fie prestate inainte de expirarea celor 14 zile desi nu ai facut o cerere in acest sens, nu ai obligatia de plata a serviciilor utilizate/instalarii echipamentelor.
  • Furnizorul trebuie sa-ti returneze toate sumele pe care le-ai platit in legatura cu serviciul contractat/produsul achizitionat la distanta, si nu mai tarziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia ta de retragere din contract.

Furnizarea serviciilor/Livrarea produselor

De regula, serviciile contractate la distanta iti vor fi furnizate dupa expirarea perioadei de retragere de 14 zile.

Daca vrei ca serviciul sa iti fie furnizat inainte de expirarea perioadei de retragere de 14 zile, trebuie sa faci o cerere expresa in acest sens. Furnizorul trebuie sa te informeze despre aceasta posibilitate, precum si despre faptul ca trebuie sa soliciti acest lucru in mod expres.

Daca impreuna cu serviciul ai comandat si un produs, acesta trebuie sa iti fie livrat fara intârzieri nejustificate, intr-un termen agreat de comun acord cu furnizorul sau in cel mult 30 de zile de la data incheierii contractului.

Ce, cum si unde reclami


Daca esti consumator, ai incheiat un contract la distanta si furnizorul nu ti-a respectat drepturile, poti sesiza ANCOM sau Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.

Daca esti utilizator final persoana juridica, ai incheiat un contract la distanta si furnizorul nu ti-a respectat drepturile, poti sesiza ANCOM.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri