Infosys, companie de consultanta si servicii digitale, a anuntat deschiderea unui Centru de Inovatie Digitala in Bucuresti. Acesta se va concentra pe dezvoltarea de proiecte pentru clienti care au nevoie de tehnologii digitale de ultima ora, incluzand Cloud, Big Data, Inteligenta Artificiala si Automate de Invatare.

Infosys va investi in programe de formare atat pentru angajatii actuali, cat si pentru noii angajati. Aceste programe de instruire se vor concentra pe mai multe competente cheie, printre care experienta utilizatorilor, Cloud, Big Data, ofertele digitale, abilitatile tehnologice de baza si abilitatile de informatica. In prezent, Infosys are deja 200 de angajati in Bucuresti, dintre care 150 de persoane au fost recrutate in ultimele 6 luni.

De asemenea, compania a anuntat ca incheie acorduri cu Universitatea din Bucuresti si cu Universitatea Politehnica Bucuresti, in vederea unor parteneriate strategice pentru inovare tehnologica si pentru dezvoltarea fortei de munca din Romania, constand inclusiv in cursuri comune de formare, burse si cercetare. Programele de formare pentru Romania vor valorifica cunostintele si cele mai bune practici pe care compania le-a dezvoltat prin decenii de experienta acumulata in cadrul Centrului de Educatie Globala Infosys, una dintre cele mai mari universitati corporative din lume, cu sediul in Mysore, India.

“Centrul nostru de Inovatie Digitala din Bucuresti marcheaza un important pas inainte pentru Infosys, deoarece compania isi extinde si mai mult prezenta in Europa, imbunatatind capacitatea noastra de a servi atat clientii regionali, cat si clientii globali. Prin parteneriatul cu institutii academice locale cheie, vom crea baze organice de talente in Romania, care nu exista pe piata astazi. Prin formarea si dezvoltarea unei forte de munca inalt calificate in Romania, putem ajuta la reducerea diferentei de competente digitale in regiune, contribuind astfel la economia romaneasca si europeana", a declarat Ravi Kumar S., Presedinte, Infosys,

Totodata, Infosys are in plan deschiderea in aceasta vara a unui Centru de Securitate Cibernetica in Bucuresti. Centrul va furniza servicii complete de securitate cibernetica, 24/7, ajutand clientii europeni si globali sa progreseze pe parcursul transformarii lor digitale. Serviciile includ detectarea criminalitatii informatice, hacking etic, analizele de securitate, detectarea si raspunsul la amenintari. Centrul din Bucuresti va fi vital pentru furnizarea de servicii in intreaga regiune europeana, avand in vedere restrictiile GDPR si alte cerinte de reglementare specifice fiecarei tari.

In prezent, Infosys are operatiuni in 15 tari europene, angajand peste 12.000 de persoane. Compania lucreaza intr-o gama larga de industrii pentru clienti europeni si globali, incluzand servicii financiare, sanatate, stiintele vietii, managementul afacerilor, utilitati, productie si comert cu amanuntul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri