Huawei, unul dintre ce mai mari contributori la bugetul Romaniei, “varsand” sute de milioane de euro, bate la usile (intre)deschise ale Guvernului tarii. Scopul? Sa isi continue neimpiedicat operatiunile in tara, extinderea si, implicit, spun oficialii companiei pentru wall-street.ro, sa continue sa ofere servicii tehnologice populatiei. Ce rol joaca, in acest context, memorandumul cu SUA, ce asteptari are Huawei si cum caracterizeaza ei o declaratie recenta a presedintelui Romaniei, citeste in textul de mai jos.

Romania si Polonia, primele tari care au semnat un Memorandum cu SUA pe marginea securitatii 5G

Romania si Polonia sunt primele state din UE care au semnat anul acesta cu SUA un Memorandum de intelegere dedicat sigurantei retelelor 5G.

"Subliniez in mod special abordarea noastra comuna in consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, fiind primele state care am semnat in anul 2019 un Memorandum de Intelegere dedicat retelelor 5G sigure si de incredere, care ne va permite implementarea de infrastructuri reziliente de comunicatii. Tarile noastre au dezvoltat strategii 5G dedicate si au o perspectiva pozitiva asupra impactului potential al comunicatiilor de generatia a 5-a asupra economiilor si societatilor noastre”, a mentionat, in urma cu cateva saptamani, Alexandru Petrescu, fost ministru al comunicatiilor.

Romania s-a lasat prinsa la mijlocul razboiului comercial dintre SUA (Trump) si China.

Guvernele SUA si Romaniei, prin ambasadorii Hans Klemm si George Maior, au semnat la Washington, la finalul lunii august anul curent, dupa intalnirea dintre Donald Trump si Klaus Iohannis, un memorandum de intelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G.

Gordon Sondland, Ambasadorul SUA la nivelul UE, a declarat toamna aceasta la Bucuresti ca incurajeaza Romania sa devina o tara "libera de Huawei", transmitand practic linia de gandire a presedintelui SUA, Donald Trump.

"Scopul Memorandumului dintre Romania si SUA privind tehnologia 5G este ca Romania sa devina, daca imi permiteti sa spun asa, 'libera de Huawei'", a declarat Sondland, incercand practic sa impuna Romaniei punctul de vedere al SUA. "Cred ca Romania a analizat foarte serios ce tehnologie 5G sa foloseasca pe viitor si a decis ca tehnologia chineza nu este calea pe care sa o urmeze, iar noi aplaudam aceasta pozitie.", a precizat acesta.

SUA au incercat sa impuna acest punct de vedere la nivelul intregii Uniuni Europene, insa fara mare succes. De exemplu Germania nu are in plan sa interzica in mod expres vreunui jucator, inclusiv Huawei, sa participe la construirea retelelor 5G, atata timp cat jucatorii se incadreaza in normele de securitate impuse de stat.

In Marea Britanie, sub supervizarea NCSC, este cercetat si testat inclusiv codul sursa al echipamentelor Huawei - acest lucru face ca toti trei operatorii majori britanici sa poata folosi, fara teama, echipamentele companiei asiatice in furnizarea de servicii 5G.

Similar, organismul de cybersecurity din Belgia nu a descoperit nicio problema de securitate in echipamentele telecom furnizate de gigantul chinez catre principalii operatori telecom din tara – Proximus, Orange Belgia si Telenet.

Standarde de evaluare clare, echidistante, nepartinitoare

Mai multe tari europene, intre care amintim Marea Britanie, Franta si Germania, au pregatit standarde de evaluare clare pentru securitatea cibernetica. Aceste state vor adresa riscurile de securitate cibernetica prin evaluari si certificari independente.

„Am remarcat si ca UE a publicat un document care sugereaza ridicarea standardelor de securitate si administrarea problemelor de securitate cibernetica prin evaluari, certificari, penalizari suplimentare. Acestea sunt metode excelente de lucru, deoarece se bazeaza pe fapte, astfel ca sustinem o asemenea decizie”, spun oficialii Huawei, pentru wall-street.ro.

Pe de alta parte, Romania este primul stat care a semnat un memorandum 5G cu administratia Trump. “Am citit acel memorandum si nu am remarcat vreo mentiune directa catre Huawei. Un comunicat de presa publicat pe site-ul oficial al Casei Albe transmitea clar ca memorandumul are ca subiect China. Pana acum, insa, Guvernul Romaniei nu a explicat daca acest memorandum se refera direct la Huawei sau nu”.

Huawei bate la portile Guvernului roman

Radoslaw Kedzia, vicepresedinte Huawei pe regiunea CEEN, a declarat intr-o conferinta de presa organizata in Romania ca brandul pe care il reprezinta este sub presiunea media de la inceputul acestui an cu acuzatii privind securitatea cibernetica, acestea fiind insa complet nefondate si fara dovezi.

Securitatea cibernetică este un subiect fierbinte care este politizat. Nu suntem un operator de rețea, ci furnizor de soluții de rețea și soluțiile noastre nu au pus niciodată probleme de securitate, de asta clienții noștri au încredere în noi. Situația din România a fost o surpriză pentru noi. Nu avem nimic de ascuns si vrem sa ne intalnim cu oficiali din tara; de 17 ani suntem in Romania si pana acum am avut un dialog bun, eficient si nu intelegem cum s-a schimbat aceasta atitudine”, spune Radoslaw.

„De peste 30 de ani, echipamentele noastre functioneaza fara incidente. Cybersecurity este un subiect foarte fierbinte, insa din pacate a fost politizat de „razboiul” dintre SUA si China. Solutiile oferite de noi, inclusiv in Romania, catre toti operatorii telecom din piata, sunt cele mai sigure, de aceea acestia au incredere in noi”, subliniaza oficialul Huawei.

El se arata surprins de Romania, care a preluat „pe nemestecate” ceea ce a transmis Washington-ul, cu atat mai mult cu cat tari din regiune s-au pastrat neutre in acest sens. Bulgaria, Ungaria, Austria sau Germania, de exemplu, s-au pastrat complet neutre, la fel ca marea majoritate ale statelor din Europa. Mai mult, 30 dintre contractele 5G sunt semnate cu Huawei, in Europa. „Presiunea din exterior, dinspre SUA, exista”.

„Este ca si cum ai interzice masini ale unui brand sa mearga pe strazi, doar pentru ca sunt facute intr-o anumita tara (China, in situatia de fata), desi masinile sunt cel putin la fel de bune ca ale altor brand-uri”, spune, zambind, Kedzia.

Apoi, fara sa zambeasca, continua: „Am discutat si cu avocatii companiei, iar denigrarea si defaimarea unui singur jucator intr-o piata, izolarea lui, este ilegala. De aceea dorim sa discutam cu oficiali ai Guvernului roman".

Klaus Iohannis si o declaratie poate mai putin inspirata

In campania electorala, intr-o conferinta de presa, Klaus Iohannis a facut o declaratie controversata in privinta licitatiei 5G si a jucatorilor angrenati in acest proces, inclusiv Huawei: "Aici am o parere clara. Vreau sa spun clar. Locul nostru, al Romaniei, e in spatiul euro-atlantic. Acolo apartinem noi. Trebuie sa observam ca exista şi alte state cu care am putea sa avem interese comerciale. Cu China putem sa avem schimb comercial, economice, dar nu ne consideram parte din spatiul de valori promovat de ei. Nu avem obligatii venite din istorie fata de ei. Nu trebuie sa mergem prea departe in zona colaborarii cu state din Asia. Proiectele le vom analiza cu foarte mare atentie”.

Huawei a luat nota de aceasta declaratie a presedintelui si a oferit o pozitie oficiala WALL-STREET.ro:

„Dupa 17 ani de prezenta a Huawei in Romania, tara a devenit una dintre pietele cruciale pentru companie. Cooperam indeaproape cu toti partenerii nostri si, alaturi de toti colaboratorii din Romania, am lucrat din greu pentru a promova imaginea Romaniei in industria ITC.

Revenind la subiectul 5G, o piata sanatoasa pentru 5G ar trebui sa se bazeze pe decizii economice si nu politice, dar si pe dreptate, in loc de prejudicii. Huawei a castigat mai bine de 60 de contracte comerciale pentru 5G, ceea ce arata avantejele clare ale tehnologiei propuse de compania noastra. Astfel, Huawei are incredere in faptul ca putem aduce contributii semnificative pentru Romania si in viitor”.

Legat de licitatia 5G (care intarzie in Romania – n.r.), Huawei este de parere ca o licitatie corecta „trebuie sa promoveze deschiderea si dreptatea, astfel incat sa atraga jucatori care sa fie intr-o competitie reala, deoarece asta va promova progresul sanatos al pietei”.

Cum incearca Huawei sa convinga autoritatile romane, dar si din alte tari, ca nu prezinta un risc de securitate

In ultimii 30 de ani, Huawei si-a desfasurat activitatea in peste 170 de tari si regiuni, deservind peste trei miliarde de clienti.

„Avem si un istoric curat in ceea ce priveste securitatea cibernetica. Niciun guvern, hacker sau organizatie nu a gasit vreun backdoor in echipamentele noastre. Nu a avut loc niciun eveniment major de securitate ciberentica din cauza echipamentelor Huawei. Nu au existat nici atacuri cibernetice majore efectuate cu ajutorul echipamentelor Huawei. Acestea sunt fapte.

Ce vom face este sa pretuim in continuare securitatea cibernbetica. Nu ne vom complace pe fondul acestui istoric pe care il avem. Ba din contra, vom continua sa progresam si sa investim mai mult in tehnologia securitatii. Economia digitala se va baza din ce in ce mai mult pe infrastructura ITC, iar noi vom aloca din ce in ce mai multe fonduri si ne vom dedica din ce in ce mai mult timp pentru securitatea cibernetica.

Vom investi 2 miliarde de dolari in urmatorii cinci ani pentru a ne imbunatati capacitatile de inginerie software. De asemenea, am transmis tuturor guvernelor, prin intermediul mass-mediei, ca suntem pregatiti sa ne luam angajamente, chiar scrise, cu privire la non-spionaj si la instalarea de backdoor-uri in echipamente. Aceste angajamente inseamna ca vom fi si mai atent analizati catre partile interesate. Suntem dornici sa colaboram daca securitatea este adevarata grija a guvernelor. In prezent, colaboram cu Marea Britanie, Germania, Belgia si Canada pentru a tine sub control riscurile de securitate cibernetica si vom face investitii si mai mari in ceea ce priveste acest aspect.

Credem ca guvernul roman va lua decizia potrivita, care va deservi cel mai bine interesele de dezvoltare a statului, dar si interesele romanilor”, spun oficialii companiei.

Huawei, principal contributor la bugetul statului

Cu afaceri de sute de milioane de euro pe piata din Romania, peste 1000 de angajati cu salarii (puternic) impozitate de stat si investitii de sute de milioane in retele si tehnologie, Huawei a fost si este unul dintre principalii contributori la bugetul statului roman.

Insa contributiile companiei nu se rezuma doar la taxe si impozite, dar si la alte avantaje aduse angajatilor si clientilor companiei, mai putin vizibile. „Spre exemplu, romanii platesc cu 50% mai putin pentru abonamente de Internet fix, in comparatie cu alte state membre UE. De asemenea, peste 95% din gospodariile din Romania beneficiaza de servicii 4G. Toti clientii beneficiaza de astfel de avantaje ale pietei. De asemenea, in fiecare an, Huawei ofera traininguri pentru peste 300 de persoane din mediul academic, dar si pentru parteneri sau clienti, pentru ca acestia sa dobandeasca aptitudini relevante pietei ITC. Si acestea reprezinta contributii semnificative pentru Romania”, spun oficialii corporatiei.

Asteptarile Huawei de la Guvernul Orban

Oficialii Huawei spun ca in ultimii 17 ani s-au bucurat de un business foarte stabil, cinstit si deschis in Romania.

„Huawei are capacitatea si este bucuroasa sa faca investitii noi in tara, sa ridice nivelul competitivitatii economiei digtale a Romaniei, sa incurajeze diaspora romaneasca sa revina in tara si sa creeze mai multe talente in segmentul ITC. Huawei poate garanta ca solutiile noastre 5G sunt sigure si fiabile, iar in acelasi timp, suntem deschisi sa discutam pe subiectul securitatii cibernetice, avand alaturi fapte si verificari, pentru a gasi o abordare ideala vizavi de un spatiu sigur de lucru”, spun reprezentantii companiei.

Intr-un raport recent al Reuters, Cancelarul Angela Merkel a subliniat ca Germania si Franta trebuie sa ia decizii similare in ceea ce priveste viziunea asupra relatiilor cu companiile din China, ca mai apoi sa fie mai usor ca aceste decizii sa fie extinse la nivelul intregii Uniuni, intrucat altfel "Unul dintre pericolele mari este ca tarile sa ia decizii individuale si sa transmita, deci, semnale mixte".

Presedintele Macron a declarat ca nu va stigmatiza niciodata vreo tara anume.

wall-street.ro, ca una dintre principalele publicatii de business din Romania, invita Guvernul Orban sa faca ceea ce nu a reusit guvernul anterior: sa dialogheze deschis cu industria IT&C din Romania, ca principal pilon generator de venituri si talente pentru stat, pentru a reusi sa confere acesteia predictibilitate fiscala si transparenta. Mai mult, 5G-ul va deveni, fara doar si poate, unul dintre principalele motoare de crestere in lumea moderna, tehnologia putand fi folosita in mai toate industriile, de la auto la medicina, gaming sau smart cities.

Este esential ca, indiferent de ce isi doresc state terte Uniunii Europene, incluzand aici SUA, ca Romania sa respecte legislatia UE si in special egalitatea de sanse atunci cand vorbim de licitatii publice. Excluderea din start a vreunui jucator va atrage dupa sine consecinte la nivel de progres tehnologic, concurential si economic si, mai mult, nu este permisa la nivel UE; Guvernul Romaniei ar trebui sa transeze rapid si transparent aceasta chestiune.

O alta consecinta va fi la nivel de credibilitate a Romaniei in privinta incurajarii mediu de afaceri si investitiilor din partea companiilor straine. Un comportament discriminatoriu ar putea conduce la cresterea neincrederii companiilor straine in stabilitatea mediului de afaceri local si in sustinere din partea statului roman.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri