În ultima perioadă am observat o creştere atât a serviciilor de apeluri de voce cât şi a interacţiunilor ce vizează mediul digital, în special prin folosirea reţelelor de socializare. De asemenea, înregistrăm creşteri ale consumului de internet pe segmentul de video streaming, prin folosirea de servicii precum Orange TV GO, YouTube şi a altor platforme dedicate vizionării de filme online, transmite Orange România.

Totodată, acest context a demonstrat cât de importante sunt serviciile digitale pentru clienţi şi cum acestea pot facilita atât comunicarea cât şi realizarea activităţilor zilnice.

Astfel, în ultima săptămână am înregistrat o creştere a traficului cu 30% în MyOrange şi o creştere cu peste 25% faţă de o săptămâna obişnuită a interacţiunilor clienţilor cu platformele şi entităţile digitale Orange.

În ceea ce priveşte folosirea serviciilor Orange Money, cel mai des clienţii au folosit aplicaţia pentru realizarea de plăţi şi cumpărături online.

Adaptabilitatea reţelei Orange România

Suntem încrezători că reţeaua de internet şi telecomunicaţii pe care o avem are capacitatea de a susţine nivelurile ridicate de trafic generate de publicul larg. De altfel, aceasta şi-a dovedit fiabilitatea în situaţii în care reţeaua a fost supusă unui grad ridicat de încarcare în perioadele de sărbători sau în cazul concertelor de anvergură, al meciurilor de fotbal .

Investiţiile constante în infrastructură şi în tehnologie ne permit să asigurăm servicii de calitate precum cele de 4G/4G+ sau a conexiunilor de fibră optică, chiar şi în condiţiile unui grad ridicat de utilizare.

În contextul situaţiei dificile generate de virusul COVID-19, Orange a luat măsuri active pentru asigurarea continuităţii serviciilor pe care le oferă şi păstrarea aceluiaşi standard înalt de calitate. Astfel, Orange a implementat un grup de acţiune dedicat situaţiei actuale prin care monitorizează evoluţia principalilor indicatori de funcţionare a retelei şi este pregătit să ia măsuri rapide, dacă situaţia o impune, pentru creşterea capacităţilor de trafic. Aceasta presupune inclusiv instalarea de noi echipamente pentru creşterea volumului de trafic existent sau instalarea de echipamente pentru a asigura comunicaţiile electronice într-o locaţie anume.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri