Fondatorul Microsoft, Bill Gates, s-a declarat foarte multumit de felul in care a fost primit pe piata noul sistem de operare Windows Vista, cu ocazia unei conferinte de presa sustinute la Ottawa.
"Comerciantii de calculatoare au beneficiat de majorarea vanzarilor, iar clientii sunt foarte interesati de Windows Vista", a declarat Gates pentru reporterii prezenti la conferinta de presa.

Gates a facut aceste declaratii atunci cand a fost rugat sa comenteze afirmatiile facute in cursul saptamanii trecute de directorul executiv al Microsoft, Steve Ballmer, care spusese ca estimarile analistilor privind veniturile Microsoft in 2008, dupa lansarea Windows Vista, sunt "mult prea agresive", informeaza NewsIn. Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a lansat Windows Vista, noua versiune a sistemului sau de operare Windows, in urma cu aproximativ trei saptamani, estimand ca numarul de clienti care vor alege noul sistem va fi mai mare decat al celor care au ales noile produse Microsoft la data lansarii acestora.

Franciza Windows este centrul intregului imperiu Microsoft, compania inregistrand un beneficiu de peste 75 de centi la fiecare dolar castigat de pe urma acestui program. Optimismul investitorilor fata de acest nou produs a dus la aprecierea actiunilor Microsoft cu 30%, din luna iunie 2006 si pana in prezent, chiar daca, in ultimele saptamani, actiunile Microsoft au cunoscut o usoara depreciere.

Intrebat de Reuters daca exista vreun motiv de ingrijorare al Microsoft legat de Vista, Gates a raspuns: "Nu inteleg ce vreti sa spuneti. Vista a fost extraordinar de bine primit pe piata. Recenziile au fost fantastice. Platforma Windows a avansat foarte mult. Este cel mai folosit software din lume. in general, primirea a fost chiar mai buna decat ne asteptam".Gates a facut aceste declaratii cu ocazia unei conferinte de presa dedicate anuntului unei donatii de 139 de milioane dolari canadieni (118 milioane dolari US), facuta de fundatia Bill & Melinda Gates Foundation si de guvernul canadian, fonduri destinate cercetarilor stiintifice legate de descoperirea unui tratament pentru maladia SIDA.

Grupul Microsoft, cu sediul in Redmond, Washington, a numit sistemul de operare Windows Vista "cea mai importanta lansare a unui sistem de operare de la lansarea Windows 95". Grupul american a lansat sistemul Windows Vista simultan in peste 70 de state, dupa mai multe intarzieri. Analistii sunt de parere ca va mai dura o perioada pana cand sistemul Vista va deveni destul de raspandit si vizibil pe piata.

Bill Gates a efectuat, pe 1 februarie, o vizita de cateva ore in Romania si a participat, alaturi de presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si ambasadorul SUA, Nicholas Taubmann, la deschiderea oficiala a Centrului Global de Suport Tehnic in Bucuresti, eveniment care marcheaza zece ani de activitate ai companiei americane in Romania. Bill Gates a primit distinctia Steaua Romaniei in grad de Comandor de la presedintele Romaniei, Traian Basescu.

Sistemul de operare Windows este prezent in peste 95% din calculatoarele lumii. Microsoft estimeaza, pentru acest an fiscal, un venit de 50 miliarde dolari si si-a majorat previziunile de profit pentru intregul an, la 1,45-1,47 dolari/actiune. Microsoft a fost infiintata in Albuquerque, New Mexico, la 4 aprilie 1975, de Bill Gates si Paul Allen, numele devenind marca inregistrata in 1978, an in care s-a deschis si primul birou international al companiei, in Japonia. Cu peste 71.500 de angajati in 102 tari, principalele operatiuni ale Microsoft sunt legate de dezvoltarea de aplicatii software. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt seria de sisteme de operare Microsoft Windows si suita de aplicatii de birou Microsoft Office.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri