Amazon a anunțat că va produce o dronă autonomă de supraveghere de interior, care va proteja casele de intruși, fie ei hoți sau animale sălbatice, scrie G4Media.

Produsele lansate în 2020 presupun o schimbare de perspectivă, în contextul pandemiei și reașezării vieții mai mult în jurul caselor și apartamentelor noastre. Devine tot mai greu să decidem dacă chiar avem nevoie sau nu de un nou gadget. Această dronă de la Amazon a fost planificată în urmă cu mai bine de un an, dar abia acum va intra în producție.

Drona este autonomă și dotată cu camere de filmat, fiind destinată celor care nu își permit sau nu vor să instaleze camere video în fiecare cameră a casei.

Gadget-ul poartă numele de Ring Always Home Cam (produsul fiind vândut sub brandul Ring, deținut de Amazon). Numele face referire la etosul Ring, de a fi acolo unde nu sunt tu nu ești, spune Dave Limp, șeful diviziei de hardware a companiei.

Drona se activează atunci când detectează mișcare în casă. Ea va zbura din stația de încărcare spre locul unde are loc incidentul – fie că e vorba de un intrus sau de un animal sălbatic.

Dave Limp spune că ideea Amazon este de a avea un singur produs care să apară acolo unde clientul are nevoie de el, când are nevoie de el, în același fel în care funcționează și Alexa.

În cadrul aceluiași eveniment de lansare, Amazon a mai anunțat o nouă boxă Echo, în formă de glob, un nou router WiFi și o alarmă pentru automobile Ring.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri