Conceptul de lucru de acasă (work from home) s-a răspândit masiv în acest an ca urmare a pandemiei de COVID-19, cu un impact semnificativ pe piața muncii. Unele organizații au introdus deja acest mod de lucru, în timp ce altele se află în proces de aplicare.

Și înainte de pandemie, în Uniunea Europeană, 5,4% dintre angajați, cu vârste între 15 și 64 de ani, lucrau de obicei de acasă. România se afla la coada clasamentului: doar 0,8% dintre angajați (45.000 de persoane) lucrau de acasă – conform unui studiu Eurostat.

Anul 2020 a adus însă schimbări importante atât în România, cât și la nivel global în ceea ce privește transformarea digitală a organizațiilor și crearea unei infrastructuri capabile să asigure condiții pentru lucrul de acasă.

Dell Technologies' Digital Transformation Index 2020 (DT), un studiu global publicat de către Dell Technologies în octombrie, arată că organizațiile își adaptează rapid programele de digitalizare și sunt pe cale de a realiza în câteva luni schimbări tehnologice care ar fi necesitat altfel, în condiții normale, ani de zile.

DT este unul dintre primele studii globale care indică schimbările de comportament din domeniul economic în condițiile pandemiei, iar una dintre concluziile principale este că opt din zece organizații au accelerat programele de transformare digitală în acest an, iar 79% își reinventează modelul de business.

Comparația dintre datele edițiilor anterioare ale DT, din 2016 și 2018, și cele din 2020 ne indică creșterea numărului organizațiilor cel mai mature din punct de vedere digital (digital leaders) cu șase procente. Următorul grup de organizații din punctul de vedere al maturității digitale, aflate deja în proces evident de transformare (digital adoptions), a crescut ca pondere în total cu 16%, de la 20% în 2018 la 36% în acest an.

Indexul DT 2020 înregistrează, de asemenea, o scădere, începând cu 2018, a numărului de organizații reticente în a adopta digitalizarea (grupul cel mai puțin matur digital) cu 8%.

Companiile tech, precum Dell Technologies, consideră că au un rol important în proiectarea viitorului pe piața muncii. Aceste companii au devenit parteneri pentru organizațiile care își doresc introducerea unui mod de lucru hibrid, de acasă – de la birou.

Sfaturi și sugestii din experiența unui gigant tehnologic

sursa foto: shutterstock.com

În 2009, Dell Technologies și-a creat propriul program, denumit Connected Workplace, pentru a oferi angajaților flexibilitate în a alege stilul de lucru care să echilibreze cel mai bine viața profesională cu cea personală. În timp, programul a devenit o componentă esențială în cultura companiei, iar membrii acesteia s-au deprins cu un mediu de lucru bazat pe mobilitate, colaborare și flexibilitate.

Aproape 65% din echipa globală Dell Technologies lucra de la distanță și înainte de pandemie. Pe baza acestei experiențe din ultimii zece ani, Dell Technologies vă oferă 12 sfaturi:

Tehnologie

Trebuie să oferiți angajaților tehnologia necesară, care să permită lucrul în mod flexibil. Mulți angajați sunt familiarizați, și-au instalat deja pe dispozitivele personale aplicații și programe eficiente și așteaptă să primească aceleași unelte digitale evoluate și din partea organizației, când se pune problema să lucreze de la distanță.

1. Porniți de la o strategie care pune angajații pe primul loc. Identificați oamenii cheie din organizația dvs. Studiați modul în care lucrează și ce tehnologii îi atrag. Folosiți aceste informații pentru a stabili setul corect de aplicații, programe și dispozitive de care fiecare persoană are nevoie pentru a fi productivă.

2. Evaluați situația tehnologică actuală din organizație pentru a vedea dacă ajută sau îngreunează munca angajaților. Asigurați-vă că tehnologia pe care o furnizați – dispozitive, periferice, aplicații, securitate, conectivitate – răspunde nevoilor echipelor. Oferiți tehnologia potrivită pentru a permite angajaților dvs. să colaboreze, indiferent de locul în care se află.

3. Simplificați consumul IT în organizație. Oferiți servicii mai rapide și mai eficiente, folosind automatizarea și autoservirea pentru a oferi angajaților tehnologia de care au nevoie. De exemplu, actualizați modul în care livrați hardware angajaților – poate prin autoservire sau chiar livrare directă de la producător cu aplicațiile și setările preinstalate.

Securitate

sursa foto: Stocksy United.

Unul dintre cele mai mari obstacole cu care se confruntă organizațiile este asigurarea productivității angajaților de oriunde, fără a compromite securitatea. Probabil că aveți politici de securitate în vigoare, deci înnoiți-le, pentru a integra noile tehnologii și abordări de lucru. În era digitală, oamenii și datele devin din ce în ce mai conectați. Când relația dintre securitate și IT este continuă și reciprocă, beneficiile sunt semnificative.

4. Priviți securitatea ca parte integrantă a strategiei de afaceri. Abordarea privind securitatea ar trebui să fie bazată pe reziliență și automatizare. Experți în securitate desemnați în cadrul companiei ar trebui să asigure instruirea personalului în acest domeniu și să asigure productivitatea prin niveluri corecte de acces la date.

5. Securizați tot ecosistemul, de la infrastructură la aplicații și operațiuni. Arhitectura infrastructurii IT și politicile de securitate trebuie să fie simple, iar datele și activele IT, sigure, protejate și disponibile, prin politici eficiente de gestionare a parolelor, reguli de clasificare a datelor și utilizarea unei conexiuni VPN sigure pentru acces la rețea de la distanță.

6. Puneți la punct instrumente sigure de comunicare și colaborare, care să fie utilizate oriunde, oricând, pe orice dispozitiv, fie la birou, acasă sau în deplasare.

Resurse umane

Dacă doriți să obțineți flexibilitatea forței de muncă, trebuie să construiți o cultură organizațională astfel încât echipa dvs. să aibă performanță.

7. Atunci când definiți politicile de resurse umane, căutați-vă parteneri în toată organizația. Țineți cont de faptul că oamenii sunt esența unei organizații și modul în care abordați flexibilitatea forței de muncă trebuie să fie înrădăcinat în strategia de afaceri și operațională a organizației dvs. Trebuie să vă asigurați că există protocoale, politici, procese și infrastructură pentru ca echipele să aibă instrumentele de care au nevoie pentru a-și face treaba.

8. Pregătiți liderii și ascultați-vă angajații. Ajutați-i pe liderii dvs. să fie mai bine informați și antrenați pentru a-și sprijini echipele și a le ajuta să se simtă mai conectate în organizație. Ascultați-vă angajații. Încurajați-i să spună ce ar trebui schimbat pentru a le permite să fie mai productivi sau să lucreze mai bine de acasă.

9. Comunicați, comunicați, comunicați. Aceasta înseamnă să oferiți îndrumări despre configurarea unui birou eficient acasă, despre VPN, instrumente de conectivitate, platforme și echipamente. Oferiți cursuri despre organizarea spațiului de lucru la distanță, stabilirea de relații virtuale de business și comunicarea de la distanță.

Facilităţi

De asemenea, e necesar să schimbăm modul în care gândim investițiile și cheltuielile cu spațiile de lucru, în condițiile în care totuși nu toți angajații lucrează de acasă.

10. Oferiți flexibilitate în proiectarea spațiului fizic. Gândiți spații de lucru pentru a stimula inovația, creativitatea, colaborarea și pentru a se potrivi cerințelor de productivitate.

11. Analizați modul în care angajații care vin la birou se vor conecta și vor colabora cu cei care lucrează de la distanță. Aceasta poate însemna, de exemplu, mai multe săli de conferințe reduse ca suprafață, dar echipate cu soluții de comunicare potrivite.

12. Renunțați la deciziile bazate pe emoții și bazați-vă pe date și analize. Colaborați cu alte departamente din organizație pentru a analiza tendințele, cum ar fi când și unde se conectează angajații, cât de frecvent sunt folosite spațiile sau serviciile din sediul central sau ce evenimente externe pot determina schimbări temporare sau permanente în politicile organizației.

Acestea sunt concluziile unui parcurs de mai mulți ani în evoluția Dell Technologies. În cazul vostru, e posibil ca numeroși factori să vă determine să ardeți etapele în digitalizare. Este important să vă identificați capacitățile pe care le veți deja și care se pot extinde, să stabiliți care dintre procesele de transformare digitală deja inițiate pot fi accelerate și să rămâneți concentrați asupra obiectivelor propuse.

Combinarea acestor tehnologii critice – securitate, resurse umane și facilități – pe care s-a bazat programul Connected Workplace a permis Dell Technologies să atragă și să păstreze cele mai bune talente, să protejeze sănătatea și siguranța angajaților și să echilibreze nevoia de a ne ajuta clienții și pe noi înșine în bunul mers al afacerilor.

Sursa foto: Stocksy United

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri