Horn Distribution, companie care oferă dispozitive şi accesorii audio-video pentru instalarea acasă şi în maşină, dar şi alte produse din categoria smart home şi gaming, îşi începe operaţiunile de distribuţie şi retail în România.

Horn Distribution este nucleul unui grup de companii afiliate care operează activ în Polonia, unde se află sediul central al companiei, şi în alte 12 pieţe europene, conform unui comunicat de presă transmis de către companie.

"România este o piaţă foarte interesantă şi de perspectivă pentru compania noastră, unde vom oferi în distribuţie exclusivă produse ale unor mărci recunoscute din categoria audio-video, precum Denon, Marantz, Polk, Definitive Technology, Classe, Focal, Naim, Jays, Wilson şi smart home precum Netatmo. Oferta noastră completă este prezentată în limba română pe site-ul companiei, cu descrieri complete ale fiecărei mărci şi ale produselor lor şi preţuri de referinţă pentru piaţa românească, la adresa www.horn.eu", a declarat Tiberiu Argint, Sales Manager Horn Distribution.

Echipe de colaboratori din companiile surori ale Grupului Horn dezvoltă operaţiunile de distribuţie şi de vânzare cu amănuntul în Ungaria, Lituania, Republica Cehă, Elveţia, Germania şi, începând din acest an, şi în România şi Olanda. De asemenea, echipele de vânzări pot fi găsite în Letonia, Estonia şi Slovacia.

Obiectivele principale ale companiei sunt legate de contribuţia la stabilizarea pieţei de profil şi de satisfacerea unei cererei în creştere pe această nişă în ţara noastră.

În Polonia, grupul include, de asemenea, compania de distribuţie FNCE S.A. cu un domeniu de activitate conex şi Audio Video Design Sp. z o.o., operatorul a două lanţuri de magazine audio-video cu amănuntul, Denon Store şi Audio-Forum.

Sursa foto: Oleksandr_Delyk / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri