Dogecoin, creștere explozivă după un tweet al lui Elon Musk

Dogecoin a făcut un salt în urma reluării sprijinului din partea miliardarului Elon Musk, continuând săptămâna volatilă din spațiul criptomonedelor.

După ce Musk a postat joi pe Twitter că lucrează împreună cu dezvoltatorii Dogecoin la „îmbunătățirea eficienței sistemului de tranzacționare”, valoarea criptomonedei simbolizată de Shiba-Inu a crescut de la 43 de cenți la 51 în doar câteva minute, iar în ultimele 24 de ore a crescut cu 30%, a scris Bloomberg citând Coinmarketcap.com.

Bitcoin a avut o evoluție fluctuantă astăzi, și s-a tranzacționat în jurul prețului de 50 500 de dolari pe unitate. Cea mai importantă criptomonedă se află pe un trend de scădere de mai bine de 10 la sută în ultima săptămână.

Tweet-urile magnatului din industria automobilelor electrice au tulburat piețele cripto în această săptămână, stârnind întrebări privind motivația din spatele postării lor. Elon Musk și-a început săptămâna numind Dogecoin „o tâlhărie” și a continuat cu o serie de tweeturi cu care critica minarea de criptomonede, care a provocat la un moment dat o cădere de 15% a Bitcoin.

Criptomoneda Dogecoin, care a suferit o cădere după apariția lui Musk în cadrul show-lui Saturday Night Live, și-a reluat acum locul, marcându-și poziția de a patra cea mai mare criptomonedă, cu o capitalizare de 67 de miliarde de dolari. O altă injecție de încredere pentru Dogecoin a fost de asemenea anunțul potrivit căruia Coinbase Global Inc., cea mai mare platformă americană pentru tranzacționarea cripto, plăniuește să îi permită accesul la infrastructura sa.

Citeste si:
Gluma se îngroașă: Dogecoin a ajuns a treia cea mai tranzacționată...
Dogecoin, criptomoneda...

Sursa foto: Facebook
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri