Persoanele fizice sau reprezentanții firmelor vor putea fi identificați la distanță, prin mijloace video, prezentând cartea de identitate sau pașaportul, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișeele instituțiilor publice, la furnizorii de servicii de încredere (firme care emit semnătura electronică calificată) sau la unitățile bancare, atunci când vor dori să se înroleze ori să se identifice în sistemele IT care furnizează servicii online, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență (OUG) pus în dezbatere publică de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

În acest context, ADR a primit felicitări pentru includerea, în proiectul pentru identificare de la distanță, a unui video recording al actului de identitate, din partea companiei AriadNext prin Valentina Dragomir, Sales & Business Development. Aceasta a recunoscut meritul acestei operațiuni pentru siguranța identificării de la distanță a persoanelor, cu ocazia panelului al doilea al evenimentului Future Banking, organizat pe 18 mai 2021.

„Din punctul nostru de vedere este singura modalitate de a demonstra că în momentul respectiv clientul chiar avea actul de identitate în original la el. În schimb, ceea ce este specificat în legislația europeană și nu am găsit acolo [în proiectul ADR n.r.] este faptul că acest video ar putea fi imprevizibil, pentru a se preveni fraudarea prin preînregistrare sau prin redarea unui video. De asemenea, pentru identificarea de la distanță este foarte important să avem și un video al persoanei, nu doar un video al actului de identitate", a declarat Valentina Dragomir.

Viziunea AriadNext privind identificarea de la distanță

Valentina Dragomir a oferit și o prezentarea a variantei propuse de compania AriadNext pentru identificarea de la distanță: mai întâi se capturează [fotografic n.r.] actul de identitate pentru a se clasifica și verifica autenticitatea, apoi este recomandat un video al actului de identitate, ca să se poată demonstra că actul de identitate este în original, prin verificarea elementelor de securitate

Urmează și un element spontan – utilizatorului i se solicită să poziționeze actul de identitate într-un chenar astfel încât să se extragă informațiile necesare. Acest chenar va fi ales aleatoriu, în așa fel încât să se poată preveni preînregistrarea videoului. Următorul pas este simplu, sistemul companiei recunoaște automat tipul de document, se solicită fotografierea și filmarea inclusiv a versoului documentului.

Cu aceste date colectate, operatorii AriadNext și sistemul de inteligență artificială pot să constate dacă este vorba de document original sau nu. Videoul este trimis în timp real către serverele companiei și sunt extrase toate toate informațiile.

Filmarea efectivă a persoanei

Al doilea pas major este presupus de un video cu persoana respectivă, pentru a putea demonstra că persoana este reală, că este vie, și aceasta trebuie să-și miște puțin capul pentru a detecta eventuale înercări de fraudă prin purtarea unor măști de silicon. Sistemul video este transmis către servere și verificat de către sistemul automatic.

Noi recomandăm și pe piața din România să se includă verificarea manuală, astfel încât să se poată să certifica în proporție de 100% că aceasta a fost persoana reală. Verificarea manuală presupune operatori, în cazul nostru avem operatori bazați în Iași care primesc toate datele, au anumite triggere pe care trebuie să le verifice și este un double check. Toate informațiile sunt arhivate și verificate la dosarul clientului; în cazul unui litigiu, noi putem să trimitem oricând clientului toate documentele și sunt transmise în timp real către client astfel încât el poate să utilizeze datele ucerizate în procesul de înrolare pe mai departe.

-Valentina Dragomir, Sales & Business Development la AriadNext -

Valentina Dragomir a vorbit și despre ultimele evoluții ale companiei AriadNext, care este unul dintre actorii europeni specializați în servicii de verificare a identității, dar implicat și în dezvoltarea conceptului de identitate digitală. „Suntem deja prezenți în Polonia și Spania, din august în Franța, colegii mei au implementat deja și lucrează la citirea cărții de identitate electronice franceze. Și pe piața din România suntem pregătiți, lucrăm la asta și suntem pregătiți să sprijinim acest serviciu dacă mediul de afaceri o va solicita”, a transmis aceasta.

Future Banking, proiectul InternetCorp dedicat inovațiilor făcute de bănci și companiile fintech a reunit pe 18 mai cei mai importanți reprezentanți ai statului și mediului privat, pentru a dezbate noutăți și tendințe care s-au conturat în ultimele 12 luni de pandemie, în ceea ce privește procesul de digitalizare.

Evenimentul Future Banking s-a desfășurat cu sprijinul partenerilor de la ING Bank, MasterCard, Orange Money, UniCredit Bank, Namirial, AriadNext, First Bank și Qualitance.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri