Salariul de un dolar pentru conducatorii afacerilor de miliarde devine tot mai raspandit, fondatorii Google incasand pentru al treilea an consecutiv aceasta remuneratie
Fondatorii Google, Larry Page si Sergey Brin, au castigat anul trecut un salariu de un dolar, potrivit raportarilor companiei inaintate autoritatilor fiscale din SUA. Cei doi, care au construit gigantul online din plecand dintr-o camera de camin a Universitatii Stanford, au incasat acelasi salariu si in 2005 si in 2004, salariul de un dolar fiind acordat si celei de a treia persoana aflata la conducerea Google, directorul executiv Eric Schmidt.

Remuneratiile simbolice s-au aplicat si in privinta pachetelor suplimentare salariului de baza. Larry Page si Sergey Brin au mai incasat fiecare anul trecut 1,7 dolari reprezentand bonusuri de vacanta. In plus, Larry Page a mai primit bonusuri suplimentare de aproximativ 39 de dolari iar Eric Schmidt a incasat aproape 560 de dolari pentru cheltuielile de transport. Ceilalti membrii cu functii executive din cadrul Google nu au fost remunerati cu salarii la fel de altruiste, unii dintre acestia castigand peste doua milioane de dolari.

Cei trei au castigat insa sume impresionante din cresterea valorii de piata a companiei pe care o conduc. Larry Page si Sergey Brin detin impreuna cu Schmidt doua treimi din actiunile ce ofera drept de vot in cadrul board-ului Google, cotatiile companiei crescand de peste cinci ori in ultimii ani. Astfel, Page si Brin detin averi de 14 miliarde de dolari fiecare, in timp ce Schmidt, care s-a alaturat companiei in 2001, detine actiuni in valoare de cinci miliarde de dolari. Capitalizarea bursiera a Google era in aceasta dimineata de 146,6 miliarde de dolari.

Salariul de un dolar a fost adoptat si de catre alte companii, co-fondatorul Apple, Steve Jobs, si seful Yahoo, Terry Semel, primind aceeasi remuneratie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri